Cine este ministrul mason din cabinetul Cîțu
Deși președintele Klaus Iohannis a trâmbițat înainte de alegerile parlamentare că nu vrea traseiști politici în PNL și Guvern, a uitat de această promisiune la instalarea cabinetului Florin Cîțu.
Și astfel, s-a ajuns ca fostul ministru al Educației din guvernul Ponta să fie, din nou, actualul boss al învățământului românesc, garantat de PNL. Ca atare, Sorin Câmpeanu a devenit cel mai traseist ministru din actuala echipă de la Palatul Victoria.
În CV-ul acestuia postat pe site-ul Guvernului se observă că este implicat, pe lângă funcția de rector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, într-o mulțime de consilii și asociații. Cum ar fi cea de președinte al Consiliului Național al Rectorilor și al Agenției Universitare a Francofoniei, iar prietenii și frații știu și de ce!
Dar, surprinzător, el nu a menționat în documentele oficiale că a fost vicepreședinte al Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României (CNMR), adică a fost locotenentul lui Alexandru Cumpănașu.
Însă, potrivit declarațiilor de interese depuse pe site-ul Guvernului și al Camerei Deputaților, de anul trecut Sorin Cîmpeanu a menționat că este „membru Asociația MLNR”, adică face parte din Marea Lojă Națională a României, condusă de Radu Ninel Bălănescu.
Practic, traseistul politic ministru al Educației (PSD, ALDE, Pro România, PNL) Sorin Cîmpeanu este singurul demnitar din echipa Cîțu care și-a declarat oficial apartenența la masonerie.