Protestele fermierilor și transportatorilor încetează de azi. S-a ajuns la un acord cu premierul Ciolacu
Marcel Ciolacu a semnat cu fermierii şi transportatorii actul de încetare a protestelor. A promis o comisie interministerială.
Premierul Marcel Ciolacu i-a invitat pe reprezentanții fermierilor și transportatorilor, care protestează la Afumați, la o nouă rundă de discuții, la sediul Guvernului.
Acordul semnat prevede ca luni, 5 februarie, prin decizia prim-ministrului Marcel Ciolacu, să se constituie un Comitet interministerial, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului, care să analizeze și să găsească cele mai bune soluții pentru revendicările protestatarilor.
Comitetul va fi format din reprezentanți ai ministerelor de resort și ai fermierilor și transportatorilor. Fiecare ministru va desemna câte un secretar de stat din subordinea sa, care să facă parte din comitet, și să gestioneze problemele semnalate. Spețele concrete care privesc un singur domeniu, vor fi gestionate la nivelul ministerului de resort, împreună cu partenerul social. Scopul Comitetului este soluționarea revendicărilor agricultorilor și transportatorilor și redactarea unor propuneri de soluții concrete pentru sectoarele economice în discuție.
În baza acestui acord, semnat din partea Guvernului de către șeful Executivului, Marcel Ciolacu, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Ghigiu, și consilierul de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului Daniel Botănoiu, reprezentanții protestatarilor vor încheia acțiunile de protest atât în Capitală, cât și în teritoriu.
Decizia prim-ministrului Marcel Ciolacu privind înființarea acestui Comitet interministerial va fi publicată luni, 5 februarie, în Monitorul Oficial.
Aproximativ 94% dintre români consideră că protestele agricultorilor și transportatorilor sunt îndreptățite, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.
Totodată, peste 60% dintre respondenți dezaprobă încercările politicienilor de a se asocia cu aceste proteste.
Un procent de 96,2% dintre cei chestionați au auzit despre protestele transportatorilor și agricultorilor. Doar 3,6% nu au auzit, iar 0,2% nu au răspuns.
În ceea ce privește susținerea pentru proteste, 93,6% dintre respondenți consideră că transportatorii și agricultorii au dreptate să protesteze.
Doar 3,5% nu susțin protestele, 1,5% consideră că nu se pot pronunța din lipsa informațiilor, iar 1,4% nu au răspuns.