De ce a demisionat prima femeie care a condus Banca Centrală din Turcia, după doar 8 luni
La doar opt luni de la numire, guvernatoarea băncii centrale a Turciei, Hafize Gaye Erkan, a demisionat vineri, motivul invocat fiind necesitatea de a-şi proteja familia. Aceasta după ce Hafize a devenit ținta unei campanii agresive de defăimare, pe fondul politicii monetare aspre pe care a susţinut-o în perioada în care a ocupat această funcţie.
Hafize Gaye Erkan este prima femeie care a condus banca centrală a Turciei și al cincilea guvernator care renunță la post în tot atâţia ani. Ultimii patru au fost concediați de preşedintele Tayyip Erdogan, fiind erodată astfel ndependenţa instituţiei.
După demisia lui Erkan, liderii cabinetului au declarat rapid că programul economic va continua. Guvernatoarea fusese numită în iunie 2023, după ce preşedintele a obţinut un nou mandat în alegeri.
Ea s-a delimitat de politicile nesănătoase promovate ani de zile la presiunea lui Erdogan, cu rate scăzute a dobânzilor, ceea ce a dus la creșterea inflaţiei și alungarea investitorilor străini.
Din iunie 2023, banca centrală şi-a majorat rata cheie a dobânzii de la 8,5% la 45%. Săptămâna trecută, după o nouă majorare cu 250 de puncte de bază, banca naţională turcă a anunțat că a înăsprit rata dobânzii suficient de mult pentru a obţine o scădere a inflaţiei, semnalizând o oprire.
Erkan, fost director la banca americană Goldman Sachs, declara recent că „programul economic a început să dea roade”. Ea dădea drept exemplu creşterea rezervelor valutare și aşteptările că inflaţia va începe să se înjumătăţească la mijlocul anului „ca dovadă a acestui succes”.
„În pofida tuturor acestor evoluţii pozitive, după cum este cunoscut publicului, o campanie majoră de omorâre a reputaţiei mele a fost organizată recent împotriva mea”, a declarat ea pe platforma X. „Pentru a evita ca familia mea şi copilul meu nevinovat, care nu are nici măcar un an şi jumătate, să fie afectaţi şi mai mult de acest lucru, i-am cerut preşedintelui nostru să mă elibereze de la îndatoririle mele”, a anunţat Erkan.
Cât despre succesorii lui Erkan, ar putea să fie unul dintre cei trei viceguvernatori adjuncţi pe care analiştii îi consideră succesori capabili.
Inflaţia s-a apropiat de 65% luna trecută şi se aşteaptă să înceapă să scadă în jurul lunii iunie. Investitorii străini, inclusiv unii dintre cei mai mari administratori de fonduri din lume, au început să cumpere datorie locală turcă la sfârşitul anului trecut, ca un semnal de încredere în program.