Se întâmplă în Anul European al Căilor Ferate: Ministerul Culturii a închis Muzeul CFR!

Publicat: 28 ian. 2021, 10:30, de Roxana Roseti, în Cultură , ? cititori
Se întâmplă în Anul European al Căilor Ferate: Ministerul Culturii a închis Muzeul CFR!

La începutul anului 2021, declarat Anul European la Căilor Ferate, Ministerul Culturii, prin Direcția de Cultură a Municipiului București, a închis Muzeul CFR din Capitală.

Direcția de Cultură a venit în control și a dat o amendă, pe motiv că Muzeul nu este acreditat de Ministerul Culturii, potrivit clubferoviar.ro. În aceste condiții, conducerea Muzeului CFR a decis să-l închidă pentru public, pentru a nu se trezi cu o altă amendă. Muzeul CFR a fost inaugurat în 1939 de Regele Carol al II-lea, iar  funcționarea lui a fost legiferată în mai multe rânduri de-a lungul vremii.

În cazul de față, conta doar un Ordin de ministru privind  metodologia de aplicare a Legii 311/2003 a muzeelor și a colecțiilor publice. ”Au venit și ne-au aplicat o amendă, pe motiv că nu avem personal de specialitate – muzeograf, curator, restaurator. Noi suntem doar trei angajați, toți trei ingineri. Chiar dacă am vrea să angajăm personal de specialitate, nu putem, pentru că, în condițiile restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, nu putem organiza interviuri de angajare”, a declarat pentru Club Feroviar directorul Muzeului CFR, Mircea Dorobanțu.

„Deocamdată, vrem să-l acredităm temporar”

El a precizat că, în aceste condiții, pentru a nu risca să primească o altă amendă, s-a decis închiderea Muzeului. ”Deocamdată, vrem să-l acredităm temporar cu statutul de colecție publică, pentru ca apoi, după ce vom parcurge toate etapele birocratice, să-l putem acredita din nou ca muzeu”, a adăugat acesta.

Mircea Dorobanțu se întreabă retoric unde au fost funcționarii Ministerului Culturii atunci când Muzeul a fost obligat să scoată locomotivele de epocă din depourile aparținând CFR Călători. Concret, în urma unui control al Curții de Conturi la operatorul feroviar de stat s-a decis că aceste locomotive pot sta în depouri doar dacă plătesc chirie.

Inițial, Curtea de Conturi a cerut recuperarea ”prejudiciului” rezultat din plata chiriei pe mai multe decenii. Apoi, în urma unor decizii ale instanțelor, s-a decis că nu trebuie plătit din urmă, dar că locomotivele trebuie scoase din depouri. A urmat o operațiune de executare silită, iar la finele anului trecut, la ultima rectificare bugetară, Ministerul Transporturilor a alocat fonduri pentru relocarea lor.

Locomotiva Călugăreni a fost dusă în curtea Muzeului CFR, iar alte două, care fuseseră la depurile din Galați și Brașov, au ajuns la CENAFER Iași, acolo unde spațiul era ceva mai generos decât în alte orașe din țară.

Ce spune Ministerul Culturii

La solicitarea Club Feroviar, Ministerul Culturii a furnizat punctul său de vedere în legătură cu cele întâmplate la Muzeul CFR, fără însă a lămuri de ce a fost nevoie de atâta exces de zel în primele zile ale noului an. Și nici de ce a fost necesară prezența Poliției la acțiunea de control.

Astfel, pe data de 7 ianuarie 2021, o comisie formată din angajaţi ai IGPR, reprezentanţi ai Ministerului Culturii, ai Direcţiei pentru Cultură a Municipiului Bucureşti şi experţi acreditaţi de Ministerul Culturii, s-a deplasat la sediul Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară CENAFER – Muzeului CFR din Calea Griviței nr. 193B, București, unde funcționează Muzeul CFR, precizează Ministerul Culturii.

Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară CENAFER este instituţia care gestionează activitatea muzeală feroviară, conform HG 1399/2009. Ca urmare a verificărilor efectuate la faţa locului nu au fost identificate documente privind înfiinţarea și acreditarea instituţiei muzeale <Muzeul CFR>. Drept urmare, Direcţia pentru Cultură a Municipiului Bucureşti a întocmit un proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. 26/07.01.2021, în care s-a consemnat faptul că Muzeul CFR funcționează fără respectarea prevederilor art 17, alin 1-3 din Legea nr. 311/2003 a  Muzeelor  şi a Colecţiilor Publice privind înființare și acreditarea”, se arată în răspunsul trimis către Club Feroviar.

Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară CENAFER – Muzeul CFR trebuie să iniţieze demersurile necesare în vederea remedierii situației. Până la acest moment nu a fost depusă nicio documentație la Direcţia pentru Cultură a Municipiului Bucureşti”, se precizează în documentul citat.

Tot aici se menționează faptul că Ministerul Culturii, prin Direcţia pentru Cultură a Municipiului Bucureşti, respectiv prin Direcția Patrimoniu Cultural, după caz, va consilia CENAFER – Muzeul CFR cu privire la elaborarea documentației. ”De asemenea, ulterior depunerii documentației, Ministerul Culturii va derula procedurile administrative pentru obținerea avizelor necesare pentru funcționarea Muzeului CFR, conform HG 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în finalul documentului.

Muzeul CFR – Obiectiv turistic

Muzeul Căilor Ferate Române din Bucureşti se află în apropierea Gării de Nord, pe Calea Griviţei la nr. 193 B și a fost inaugurat la 1 mai 1953. Aceasta după ce acest muzeu a fost inaugurat de fapt de Regele Carol al II-lea în 1939, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la punerea în circulaţie a primului tren pe teritoriul românesc, în cadrul serbărilor Ceferiadei. De atunci, istoria a făcut ca în muzeu să se păstreze doar o mică parte din exponatele iniţiale. Important este că Muzeul CFR ne poartă atât prin istoria Căilor Ferate Române, cât și a tehnologiei trecutului.

Muzeul CFR din București are un as în mânecă: diorama feroviară. Inaugurată în 2012, diorama demonstrativă de traseu feroviar românesc este cea mai mare din sud-estul Europei. Comandată prin computer, diorama cuprinde locomotive și vagoane în mișcare, pe trasee de cale ferată normală și îngustă, pe o lungime mai mare de 14 m şi lăţime de 4 m. Valea Prahovei cu multe poduri și tuneluri, gara din Târgoviște în miniatură, dar și o copie a depoului Grivița, cu placă turnantă, fac diorama să fie cât mai apropiată de realitate

De asemenea, primul vagonet din lume folosit în minele din Transilvania în secolul al 16-lea, machete de locomotive cu abur și de vagoane de marfă, colecția de semnale vechi, reprezintă și ele argumente în favoarea faptului că o vizită la Muzeul CFR poate fi o destinație inedită nu numai pentru bucureșteni, ci și pentru turiști de pretutindeni. În muzeu pot fi găsite și colecții de ceasuri CFR, precum și centrala ceasornică electrică ce a coordonat în secolul XX toate cele 300 de ceasuri din Gara de Nord.

În muzeu se află și biroul inginerului Anghel Saligny și alte elemente istoriografice legate de ingineri români care au contribuit la construirea primei linii de cale ferată în România.