34 de ani de la Decretul 68/1990 al lui Ion Iliescu: „în vederea unor INECHITĂȚI în salarizarea personalului”!

Degringolada din sistemul de salarizare a personalului din instituțiile publice este efectul a 34 de ani de măsuri haotice, multe dintre acestea fiind adoptate de partidele aflate la guvernare pentru a câștiga voturile unor categorii socio-profesionale.

Efectul acestor măsuri îl vedem acum. În lipsa unei legi a salarizării unitare a bugetarilor, avem aproape zilnic proteste de stradă ale angajaților din sănătate, din penitenciare sau din prefecturi, proteste ale medicilor de familie, ale grefierilor ori ale salariaților de la „statistică” sau de la „APIA”, care își cer pe rând drepturile salariale și în oarecare măsură le obțin, pentru că Guvernul „se descurcă”, împrumută bani pentru plata salariilor ca să nu piardă alegerile.

De fapt este o perpetuare a unei practici instituite de Ion Iliescu și liderii Frontului Salvării Naționale (FSN) în primele luni ale anului 1990, când au introdus sistemul „formelor de salarizare specifică”.

Totul a început în primele zile ale anului 1990, când FSN a devenit „partidul – stat” și pentru câștigarea alegerilor din „Duminica Orbului”, de pe 20 mai 1990, avea nevoie de atragerea voturilor tipografilor, șoferilor, minerilor, etc.

În acest context, din februarie 1990 până la alegerile de pe 20 mai, Guvernul FSN a adoptat peste 40 de decrete – lege prin care făcea cadouri electorale în domeniul salarizării, de la încadrări în grupele 1 și 2 la salarii mai mari și „sporuri” acordate unor categorii socio-profesionale, aceste privilegii fiind acordate prin semnăturile directorilor de întreprinderi de stat sau instituții publice numiți de FSN.

Decretul 68 din 8 februarie 1990, emis de Ion Iliescu, președintele Consiliului Frontului Salvării Naționale

La începutul lunii februarie 1990, Ion Iliescu, președintele Consiliului Frontului Salvării Naționale, deschidea lunga serie a măsurilor clientelare. Pe 8 februarie, Iliescu a emis un decret intitulat „Decret Lege – Pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului”.

Titlul era ofertant, mai ales din punct de vedere electoral, pentru că sugera demolarea unor bariere din salarizarea „socialistă”, abrogând Legea nr 1/1986 „Legea privind retribuirea în acord global şi în acord direct a personalului muncitor” și modificând Legea nr 57 din 1974, adică „Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii”. Evident, important era ce urma să fie pus în loc. Lucrurile se mișcau în continuare în stilul „revoluționar” al loviturii de stat și în ritm de „lambada”, nu era timp de dezbateri cu specialiștii în economie.

Gura păcătosului adevăr grăiește. În textul decretului se spune: „în vederea unor inechități în salarizarea personalului”!

O sugestie că lucrurile se îndreptau în direcția opusă „înlăturării inechităților” vine chiar din textul Decretului Lege nr 68/08.02.1990. După titlul promițător textul continuă cu o prevedere exact contrară, produsă probabil din neatenția dactilografei:

„În vederea unor inechități în salarizarea personalului, în acordarea sporurilor și grupelor de muncă CFSN decretează:…”!

Altfel spus, „gura păcătosului adevăr grăiește”. În această formă a fost distribuit în țară decretul semnat de președintele CFSN, Ion Iliescu. Decretul 68 a fost publicat în Monitorul Oficial nr 24 din 9 februarie 1990 și de la acel moment a devenit prima lege a salarizării în sectorul public.

Acum, după 34 de ani, descoperim că eroarea din textul Decretului 68 este perfect valabilă, deoarece decretul semnat de Ion Iliescu deschidea calea „formelor de salarizare specifice”, care între timp au scăpat de sub control, ajungându-se la o sumedenie de „inechități în salarizarea personalului”.

A apărut „salarizarea specicifică” la „unele întreprinderi”!

Chiar la articolul 1 se menționa că „în unele ramuri sau întreprinderi se pot aplica forme de salarizare specifice, la propunerile ministerelor, cu acordul Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale”. Acordul Ministerului Muncii părea un element de control, dar nu se poate spune cât de eficient era.

Se vorbea de „salarizarea specifică” în „unele întreprinderi”. Una dintre acestea putea fi IMGB, „partenerul” FSN de la Mineriadă, dar și multe altele, pentru că peste tot erau directori puși de FSN.

Autonomia salarizării era întărită și de continuarea textului articolului 1: „Stabilirea formelor de salarizare care se aplică la fiecare loc de muncă este de competența consiliilor de administrație, în cazul unităților care nu au consiliu de administrație aceste competențe revin conducerii administrative a acestora”.

Directorul pus de FSN avea, așadar, pâinea și cuțitul, pentru că putea stabili „salarizarea specifică”, dar și încadrarea în condiții speciale de muncă, având la dispoziție și prevederile articolului 9 al Decretului 68, care spunea că „personalul care lucrează în condiții grele poate beneficia de un salariu tarifar mai mare cu până la 15%”.

Iliescu plătea salarii mai mari la tipografi și șoferi

Decretul lui Iliescu viza punctual două categorii socio-profesionale, tipografii și șoferii. Tipografii, dar nu toți, ci doar cei care tipăreau ziarele, care beneficiau de o majorare salarială de 20%.

„Muncitorii și maiștrii din industria poligrafică care lucrează la tipărirea presei cotidiene, care lucrează în condiții grele de muncă, vor beneficia de salarii tarifare mai mari cu 20%. Acordarea acestor salarii tarifare mai mari nu exclude plata sporului pentru condiții deosebite de muncă, prevăzut de lege”, se spunea la articolul 4.

Iar prin articolul 5 le erau acordate noi drepturi salariale șoferilor care lucrau și la reparațiile autovehicolelor: „Șoferii încadrați în categoriile 2,1 și specială, care execută în procesul de exploatare și lucrări de întreținere și reparare a autovehicolelor, conform prevederilor indicatoarelor tarifare de încadrare, vor primi și diferența dintre salariul tarifar al categoriei și treptei în care sunt încadrați și salariul cu care sunt tarifate lucrările, în raport cu timpul lucrat în acord”.

Înainte de Duminica Orbului, au afost date 40 de decrete clientelare. „A băgat toată România în grupele de muncă”

Potrivit lui Eugen Munteanu, fost funcționar în sistemul de pensii și asigurări sociale, din februarie 1990 până la alegerile din 20 mai 1990, Iliescu și Guvernul FSN condus de Petre Roman au dat peste 40 de astfel de decrete care au introdus haosul în acordarea grupelor de muncă și sporurilor, ceea ce a dat peste cap sistemul, pentru că au primit grupa 1 și grupa 2 și mulți care nu lucrau în condiții grele.

„În acea perioadă, până la alegerile din 20 mai, în România au fost date 40 de decrete-lege, care, toate, erau cadouri electorale. Atunci a început imposibilitatea rezolvării problemei grupelor de muncă, pentru că efectele cadourilor făcute la acel moment au fost că în loc să ai puțini oameni cu grupă, adică pe cei care cu adevărat lucraseră în condiții grele, indiferent că erau din siderurgie, minerit, construcții navale, etc., care lucraseră în condiții grele, toxice, etc., în loc să ai un număr mic de persoane în această situație, decretul a dat la toată lumea drepturile de grupă de muncă. A băgat toată România în grupele de muncă a 1-a și a 2-a”, ne-a declarat Eugen Munteanu.

În anii care au urmat se vedeau rezultatele acelor cadouri electorale. Potrivit datelor Casei Naționale de Pensii, în luna august 2007 erau aproximativ 1.800.000 de beneficiari de grupe de muncă, în loc de câteva sute de mii. Pentru rezolvarea acestei probleme, era nevoie de 800 de milioane de euro, sumă care însemna 7-8% din bugetul casei de pensii. Acum nu mai contează. Au trecut 34 de ani și Guvernul „se descurcă”, împrumută bani pentru plata salariilor bugetarilor ca să nu piardă alegerile.