Avertismentul discret al Patriahului Daniel
Ședința anuală privind activitatea din 2023 a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor, desfășuată sâmbătă dimineață, la Palatul Patriarhiei, și prezidată de Patriarhul Daniel a scos în evidență o realitate mai puțin cunoscută și mediatizată a demografiei românești, dar și a situației financiare precare a lăcașelor bisericești. Patriarhul Daniel a subliniat faptul că în cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor au fost oficiate în decursul anului trecut 16.174 botezuri, 8.242 cununii şi 17.440 înmormântări.
Asta înseamnă că, în 2023, la nivelul Arhiepiscopiei București au fost mai multe înmormântări decât botezuri, iar numărul cununiilor a fost la jumătate decât numărul înmormântărilor. Practic, numărul înmormântărilor a fost cu 1.366 mai mare decât al botezurilor, ceea ce înseamnă că sporul democrafic este pe un trend descendent.
Asta înseamnă că viitorul populației de la nivelul Arhiepiscopiei București este cam sumbru! Trebuie precizat că în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor, în anul 2023 au funcționat 13 protoierii, 716 parohii (332 urbane şi 384 rurale) şi 46 filii, 35 mănăstiri şi 7 schituri (42 unități monahale) și își desfășoară activitatea 1.165 clerici încadrați pe post, dintre care 1.095 preoți şi 70 diaconi. De asemenea, este de semnalat faptul că în cadrul eparhiei „activează 117 preoți care asigură asistența religioasă şi socială în diferite instituții: M.Ap.N. – 20, penitenciare – 5, M.A.I. – 6, S.P.P. – 1 şi S.R.I. – 1, spitale – 48, unități de învățământ – 7, centre rezidențiale/de găzduire – 2, centre de plasament – 4, cimitire de stat – 15, alte instituții – 8”.
Dar raportul Arhiepiscopiei București prezentat de Patriarhul Daniel mai scoate în evidență și faptul că situația financiară nu este roză. „Comparând sprijinul la salarizare primit de Arhiepiscopia Bucureștilor de la Bugetul de Stat prin Secretariatul de Stat pentru Culte și Primăria Municipiului București (9.474.368,00 lei), cu suma totală achitată de Arhiepiscopia Bucureștilor către Bugetul de Stat sub formă de impozite, rețineri salariale și T.V.A. (10.318.530,00 lei + 2.904.038,00 lei = 13.222.568,00 lei), rezultă că Arhiepiscopia Bucureștilor a plătit către Bugetul de Stat mai mult cu aproape 4.000.000 lei față de cât a încasat, adică mai mult cu aproximativ 40% față de cât s-a încasat”, se precizează în raportul Arhiepiscopiei Bucureștilor. Dacă Patriarhul Daniel recunoaște că a dat la bugetul de stat mai mulți bani decât a încasat, e semn clar că nici biserica nu merge pe un drum bun, adică darul nu mai este ce a fost cândva, iar viitorul demografic al României este sumbru!