Ciclonul mediteranean aduce ploi, scăderea temperaturilor și intensificări ale vântului
Ciclonul mediteranean vine cu ploi, scăderea temperaturilor, dar totuși peste valorile normale, și intensificări ale vântului, anunță meteorologii.
Directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie, Florinela Georgescu, spune că, după temperaturile de peste 20 de grade Celsius în mare parte a țării, vine ciclonul mediteranean.
”Temperaturile vor scădea ușor, dar vor continua să se mențină totuși peste valorile normale perioadei. Este începutul unui proces de răcire treptată a vremii. Astfel, în a doua parte a acestei săptămâni, maximele vor atinge 10-12 grade Celsius. Vor scădea și minimele, care vor deveni predominant negative, în cursul nopților”, precizează meteorologul Georgescu.
Sub influența ciclonului din Mediterana, ne așteptăm la două zile (luni și marți) cu precipitații în toată țara. Ploile pot avea și aspect de averse, pot fi și descărcări electrice, iar la munte, la înălțimi mari, pot fi lapovițe și ninsori.
Așadar, o vreme schimbătoare, cu modificări destul de importante pe perioade scurte, însoțite și de intensificări ale vântului.