PPC Energie Muntenia, moștenitoarea Enel, acuzată că manipulează factura de curent
Ștefan Diaconu, fost matematician la Transelectrica, vine cu un exemplu care arată că grecii de la PPC manipulează factura de curent.
Ștefan Diaconu demonstrează că grecii de la PPC, prin PPC Energie Muntenia, ciupesc la regularizare câțiva lei, dar dacă adunăm fiecare ciupeală din aceasta pentru fiecare client ar rezulta o sumă consistentă.
”Aşa cum se vede din exemplul de mai jos consumatorul a transmis în perioada de facturare
01.01.2024 – 31.01.2024 indecşii rezultând un consum de 93 kWh < 100 kWh, deci la care trebuia aplicat tariful de 0,68 lei/kWh.
În data de 05.01.2024 cu ocazia regularizării, distribuitorul a înregistrat un consum de
23 kWh pe baza căruia furnizorul a estimat un consum mediu de 4 kWh/zi adică
104 kWh > 100 kWh pentru următoarele 26 de zile. Plecând de la această estimare, furnizorul a facturat anticipat consumul de 23 kWh cu 0,80 lei/kWh fără să aştepte index-ul final de la sfârşitul perioadei de facturare.
Restul de consum de 70 kWh l-a facturat pe baza unui consum real cu tariful de
0,68 lei/kWh.
Astfel în loc de 63,24 lei cât ar fi trebuit să factureze la data 10 februarie 2024 (data emiterii facturii) pe baza consumului real înregistrat la aceea dată, furnizorul a facturat 66,01 lei pe baza unui consum estimat !
Diferenţa nu pare semnificativă. Dar la un consuma mare situaţia se schimbă!” este declarația lui Ștefan Diaconu.
Grupul PPC din Grecia a achiziţionat participaţiile deţinute de către Grupul Enel în România.
În conformitate cu contractul de vânzare, semnat în data de 9 martie 2023, PPC a plătit aproximativ 1,240 miliarde de euro, echivalentul unei valori a companiilor de aproximativ 1,9 miliarde de euro (100% din acţiuni).
Ca urmare a finalizării achiziţiei operaţiunilor Enel din România, Grupul PPC ajunge la aproape 9 milioane de clienţi, iar capacitatea sa totală instalată de producţie de energie din surse regenerabile (energie hidroelectrică, eoliană, fotovoltaică etc.) creşte la aproximativ 4,4 GW.