Marcel Ciolacu i-a impresionat pe reprezentanții Băncii Mondiale! Le-a arătat planul de viitor al României
Premierul Marcel Ciolacu i-a primit miercuri la sediul Guvernului pe reprezentanții Băncii Mondiale, în frunte cu Asad Alam, director regional pentru creștere echitabilă, finanțe și instituții pentru Europa și Asia Centrală.
Așadar, o întâlnire foarte importantă a avut loc miercuri, la sediul Guvernului, între premierul Marcel Ciolacu și reprezentanții Băncii Mondiale. Șeful Executivului le-a prezentat oaspeților de seamă planul de digitalizare al României, dar și reforma bugetară pornită în 2023.
Mai mult, în timpul ședinței de la Palatul Victoriei, premierul României a prezentat și setul de măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, eficientizarea colectării, dar și pe cel de reducere a cheltuielilor bugetare stabilit de Guvern.
”Menținerea stabilității economice a României în contextul actualei dinamici geopolitice este o prioritate a Guvernului și o strategie eficientă de atragere a investitorilor. Digitalizarea este principalul instrument prin care avem în vedere îmbunătățirea serviciilor publice și aducerea cât mai multor fonduri la buget pentru a finanța programele sociale și de dezvoltare economică”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
De cealaltă parte, reprezentanții Băncii Mondiale au apreciat atenția acordată de Guvernul României digitalizării pentru monitorizarea cheltuielilor publice și chiar au arătat disponibilitatea de a oferi asistență autorităților române pentru atingerea obiectivelor stabilite.