Un bărbat de 34 de ani și-a înjunghiat părinții și a atacat cu cuțitul un polițist
Un bărbat cunoscut cu probleme psihice și-a înjunghiat ambii părinți și a atacat cu cuțitul pe unul din polițiștii care au încercat să îl imobilizeze, reușind să fugă, dar în cele din urmă a fost prins și încătușat de colegii polițistului.
Incidentul s-a întâmplat marți după-amiază în cartierul gălățean Mazepa 1, din centrul orașului. Bărbatul în vârstă de 34 de ani și-a vizitat părinții și s-a ajuns la o discuție aprinsă între tată și fiu după ce individul a aflat că pe adresa părinților a sosit o citație din care rezultă că este cercetat penal după ce recent ar fi fost implicat într-o bătaie.
Enervat de reproșurile tatălui său, individul a pus mâna pe un cuțit și și-a înjunghiat de mai multe ori ambii părinți, provocându-le răni grave.
În urma apelurilor vecinilor la 112, au sosit la locul incidentului un echipaj de la „Ambulanță” și o echipă de intervenție de la Secția 1 de Poliție.
În momentul în care polițiștii au încercat să îl imobilizeze, bărbatul l-a atacat cu cuțitul pe unul din agenți, reușind să fugă. Ceilalți polițiști au plecat în urmărirea sa și în scurt timp au reușit să îl prindă și să îl încătușeze, reținându-l pentru audieri.
„Astăzi, în jurul orelor 14.00, am primit un apel la 112, care informa despre faptul că un bărbat şi-a înjunghiat ambii părinţi, după care a fugit. Poliţiştii l-au identificat într-un termen record şi au mers să-l depisteze şi să-l imobilizeze, ocazie cu care individul în cauză l-a atacat pe unul dintre poliţişti cu cuţitul pe care îl avea asupra lui.
Poliţistul, din fericire, nu a suferit răni grave, era echipat cu toate mijloacele de protecţie aflate în dotare. Poliţistul este încadrat din sursă externă din anul 2022 şi are vârsta de 39 de ani. Agresorul deocamdată este confuz în declaraţii. Au fost găsite ambele arme, atât cea cu care şi-a atacat părinţii, cât şi cea cu care l-a atacat pe colegul nostru”, a declarat şeful IPJ Galaţi, chestorul Cornel Mototolea.
Părinții bărbatului au fost transportați la Secția de Primire Urgențe de la Spital Clinic Județean de Urgență Galați.
Potrivit medicilor, tatăl, în vârstă de 57 de ani prezenta leziuni înjunghiate cu cuţitul în regiunea gâtului, toracelui anterior şi mâinii stângi. Mama, o femeie în jur de 50 de ani, era într-o stare mult mai gravă, având plăgi în zona gâtului, cu şoc hemoragic grav, decompensat, tensiune 6. După primele estimări, mama are leziuni care îi pun viața în pericol.
Polițiștii de la „Investigații Criminale” au demarat o anchetă sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.
Bărbatul de 34 de ani este cunoscut ca având probleme psihice, fiind internat de mai multe ori la Spitalul de Psihiatrie „Elena Doamna” din Galați, dar nu este exclusă și posibilitatea ca acesta să se fi aflat sub influența drogurilor.