Alexandru Rafila: Voi candida la europarlamentare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila ia în calcul o candidatură la europarlamentare. Oficialul susține că și-a depus deja candidatura pentru alegerile europarlamentare la organizaţia PSD Sector 2 şi urmează o decizie a PSD Bucureşti.
Totodată, Alexandru Rafila susține că e foarte bine să vină cineva şi din zona sănătăţii în Parlamentul European, pentru că România va beneficia în perioada următoare de multe fonduri europene şi s-ar bucura să ajute ca aceşti bani pentru sănătate să fie folosiţi.
„De ce o fac? Pentru că eu consider că am suficientă experienţă şi în administraţie şi în relaţiile internaţionale”, a arătat Alexandru Rafila, adăugând că România va beneficia în perioada următoare de multe fonduri europene şi s-ar bucura să ajute ca aceşti bani pentru sănătate să fie folosiţi.
În ceea ce privește mandatul său, ministrul a declarat că-și acordă nota 9.
„Din punct de vedere al sincerităţii, a dorinţei de a face bine, a echilibrului, pot foarte bine să îmi acord nota 9 plus”, a mai spus Rafila pentru Prima News.
Alexandru Rafila a vorbit și despre predecesorul său, care, din perspectiva lui ar trebui să fie o persoană tânără, dinamică, care cunoaşte proiectele importante din România şi cu credibilitate, acestea fiind elementele unui ministru.