Premieră națională: Cu o aplicație, informații în timp real despre pacienții aduși la Spitalul Județean Oradea
În premieră națională, prin aplicația apartinator.ro, persoanele aparținătoare vor putea primi informații în timp real despre pacienții aduși la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalulului Județean din Oradea.
Aplicația lansată de Unitatea Primiri Urgențe este concepută pentru telefoanele mobile și nu exclude comunicarea față în față cu medicul.
”Este o premieră pentru România”, a declarat șeful UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea, care este ”părintele acestei aplicații”.
”Foarte greu găsim timp, de fiecare dată când familiile şi-ar dori să ieşim să povestim cu ele, să o şi facem la modul real. Astfel, aplicaţia apartinator.ro, chiar dacă nu înlocuieşte discuţia faţă în faţă cu membrii familiilor, totuşi le poate prezenta evoluţia şi ceea ce se întâmplă în timp real cu pacientul respectiv. Adică este o axă a timpului pe care noi inserăm evenimente, nu date medicale, doar evenimente, medicul şi asistentul, iar aparţinătorii pot să vadă când se face CT, când se fac analize de laborator, când se face consult cardiologic etc, pe o axă a timpului. Inclusiv se vede evoluţia durerii. Dacă pacientul vine cu o durere de nivel 7 şi după jumătate de oră, după calmante, are 6, după aia 5, poate să vadă că este o durere în scădere, că evoluţia este spre bine”, a explicat dr. Hadrian Borcea.
”Am pornit de la faptul că aparținătorii nu au acces în zona unde sunt pacienții și că trebuie găsită o cale de transmitere a informațiilor despre aceștia, în condițiile în care există mai multe reglementări naționale și internaționale care trebuie respectate, iar personalul este concentrat pe actul medical. IT-iștii au venit cu ideea unei aplicații care să fie ușor de folosit și să nu încalce cadrul legal”, a mai adăugat șeful UPU-SMURD Bihor, citat de Bihoreanul.
Aplicația nu transmite informații medicale de specialitate . Prin această aplicație se vor lega, practic, trei telefoane: al asistentului de triaj, al medicului curant și al aparținătorului pacientului.
Dr. Borcea a precizat că se ia în considerare ca, pe viitor, această aplicație să permită comunicarea între medicul curant și aparținător prin apel video.