Ministerul Sănătăţii a lansat o broşură cu informaţii utile despre vaccinare

Publicat: 29 ian. 2021, 08:00, de Roxana Roseti, în Sănătate , ? cititori
Ministerul Sănătăţii a lansat o broşură cu informaţii utile despre  vaccinare
Vaccin

Ministerul Sănătăţii a lansat o broşură cu informaţii utile cu privire la vaccinare, pentru a veni în sprijinul medicilor de familie şi al medicilor curanţi.

Broșura poate fi descărcată de pe pagina web a Minsterului Sănătății. Potrivit Ministerului Sănătăţii, întrebările la care se răspunde în broşură au fost primite din partea medicilor şi vizează inclusiv eficienţa vaccinului, siguranţa vaccinării pentru persoanele cu boli cronice, autoimune sau cancer şi contraindicaţiile la vaccinare pentru pacienţii cu diverse patologii, potrivit news.ro.

Medicii de familie şi medicii curanţi sunt vitali pentru o campanie de vaccinare reuşită. Ei sunt cei mai aproape de pacienţi şi îi pot ajuta să ia decizii informate. Opiniile comisiilor de specialitate care au contribuit la această broşură confirmă că vaccinarea este sigură, eficientă şi este calea prin care împreună putem să oprim pandemia. Materialul medical este redactat în colaborare cu comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii. Credem că va fi un sprijin pentru medicii care primesc întrebări despre vaccinare de la pacienţi sau care chiar ei au întrebări la care nu au găsit răspunsuri”, a declarat dr. Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Documentul reiterează informaţiile cu privire la persoanele incluse în a doua etapă de vaccinare şi modul în care acestea se pot programa la vaccinare.

De asemenea, broşura explică medicilor de familie cum se pot înregistra pe platformă şi care sunt toţi paşii de urmat pentru a programa pacienţii.

Una dintre întrebările la care au răspuns specialiştii Ministerului Sănătății este: ”Cât durează imunitatea după vaccin?”. ”Este încă prea devreme pentru a putea estima durata protecţiei oferite de vaccinarea împotriva COVID-19. Titrul de anticorpi măsurat la persoanele vaccinate în studiile clinice a fost peste media celui măsurat la persoane trecute prin boală şi este de aşteptat ca protecţia oferită de vaccin să dureze cel puţin la fel de mult că cea de după infecţia cu SARS-CoV-2 dar fară riscurile asociate dezvoltării bolii. Durata protecţiei este încă evaluată în curs de evaluare în studiile clinice”, răspund specialiştii.