Sebastian Burduja: Am ieșit mister la Balul Bobocilor
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a destănuit mai multe amintiri din perioada liceului, când a ieșit mister la Balul bobocilor. Totodată, oficialul a dezvăluit o latură mai puțin cunoscută a personalității sale și anume: pasiunea sa pentru muzică și interpretare, în special pentru legendele rockului precum Elvis Presley.
Sebastian Burduja a dezvăluit că pasiunea sa pentru muzică a început în perioada școlii generale, când l-a descoperit pe Elvis Presley. De-a lungul timpului, acesta a realizat că poate să cânte ca legenda rockului și a început să practice singur, în oglindă, memorând aproape toate melodiile acestuia.
Ministrul Energiei a povestit că și-a îndreptat atenția și către chitară, având câteva ore de meditații și învățând singur câteva acorduri. Cu toate acestea, în clasa a IX-a, la balul bobocilor, el nu l-a interpretat pe Elvis, ci pe Ștefan Bănică Jr., cântând piesa „Poveste”. La acea vreme, oficialul a reușit să convingă juriul care i-a acordat titlul de mister.
”L-am descoperit pe Elvis în școala generală, nu mă întrebați de ce. Și la un moment dat mi-am dat seama că pot să cânt ca Elvis. Și am tot practicat eu cu mine în oglindă. În fine, știu aproape toate melodiile pe de rost, nu știu pe câte mi le-mi amintesc de la vremea respectivă aveam tot repertoriul.
M-am apucat de chitară, am avut câteva ore, câteva meditații, nu știu, 10-20 de ore. În principiu am învățat singur. Nu sunt vreun mare cântăreț la chitară. Dar câteva acorduri, știu să leg.
Și în clasa a IX-a a fost balul bobocilor, dar nu l-am interpretat pe Elvis. L-am interpretat pe Ștefan Bănică jr. Oricum, e o asemănare între ei. Și am cântat ”Poveste”. M-am urcat pe scenă, era un club, nu știu cum îi zice acum, undeva Unirii, era un club celebru pe vremea aceea, nu știu cum îi spune acum. Acolo am făcut balul bobocilor și am și câștigat, am ieșit mister, cu o interpretare din Poveste”, și-a amintit zâmbind, Sebastian Burduja la podcastul Altceva cu Adrian Artene