Descoperire șocantă a cercetătorilor: dovezi ale călătoriei în timp

Publicat: 16 feb. 2024, 06:14, de Radu Caranfil, în ACTUALITATE , ? cititori
Descoperire șocantă a cercetătorilor: dovezi ale călătoriei în timp

Privim sticla goală de pe masă. Nu ne spune mai nimic. Faptul că e goală ne întristează, oarecum. În rest, observăm, poate, forma. Funcție de unghi, poate lumina care o străbate. Apoi oftăm și fugim cu ea să recuperăm cei 50 de bani pe care i-am investit în SGR. Nici o secundă nu vedem în banala sticlă urme ale călătoriei în timp. Totuși…

…o echipă de cercetători de la Universitatea Tehnică din Darmstadt, Germania, a făcut o descoperire uluitoare care ar putea zgudui fundamentul înțelegerii noastre despre timp și materie. Un studiu de dată foarte recentă, publicat în revista Nature Physics, aduce în discuție existența inversării timpului la nivel molecular în materiale obișnuite precum sticla.

Conform autorilor principali ai studiului, Till Bohmer și Thomas Blochowicz, observarea moleculelor de sticlă folosind lumină laser dispersată a dezvăluit o realitate surprinzătoare: schimbările și rearanjările constante ale structurii moleculare a sticlei indică o inversare a timpului la nivel molecular.

Deși acest lucru poate părea desprins din filmele SF, cercetătorii au fost martori la fenomenul dinamic al moleculelor de sticlă care se reașează în aranjamente noi, estompând distincția între trecut și viitor în ceea ce privește mișcarea lor internă.

Această descoperire are un impact profund asupra concepției noastre despre timp și materie. Chiar dacă nu înseamnă că vom putea călători efectiv în timp, acest studiu redefinește înțelegerea noastră despre lumea înconjurătoare. Conceptele tradiționale despre progresul liniar al timpului sunt puse sub semnul întrebării, iar această cercetare ar putea avea consecințe revoluționare în diverse domenii, de la fizică până la filosofie.

Descoperirea survine în urma unui studiu separat din 2023, care sugerează că mișcarea în timp, spre trecut, poate fi, teoretic, imposibilă din cauza naturii unidirecționale a timpului în univers. Acest studiu naște provocări fascinante și ne trage de mânecă să privim dincolo de convențiile noastre obișnuite și să explorăm misterele profunde ale timpului și ale materiei.

Călătoria în timp este un concept speculativ din domeniul fizicii și al ficțiunii, care implică deplasarea unei persoane sau a unui obiect într-o perioadă diferită de timp, fie în viitor, fie în trecut. Ideea călătoriei în timp a fost explorată în mod extensiv în literatură, filme și alte opere de ficțiune, dar și în teorii științifice. Totuși, din punct de vedere științific, călătoria în timp este considerată, în prezent, mai mult un subiect de speculație și dezbateri filozofice decât o posibilitate realistă, deoarece nu există dovezi experimentale sau teoretice solide care să susțină existența ei. Teoriile fizicii moderne, cum ar fi teoria relativității a lui Einstein, oferă unele perspective asupra posibilității călătoriei în timp, dar acestea sunt mai degrabă ipoteze speculative și sunt încă subiect de cercetare intensă și dezbateri în comunitatea științifică.

În fața unor asemenea ipoteze și perspective, poate ne răzgândim. Și păstrăm sticla. Poate ne ajută să călătorim în trecut. Să-i reîntâlnim pe cei dragi, plecați dincolo.