Academicienii: ”Școala va produce în mod evident mai puţini români competenţi”
Academia Română targe un semnal de alarmă și susține că micuții care nu mai iau lecții intense de fizică, chimie, biologie nu vor putea devini ”competitivi ” pentru un nivel înalt al educației. Totodată, elevii care vor performață ar putea beneficia de cursuri separate pentru a face performanță.
Recomendare
Academiecienii susțin, într-un comunicat de presă, că pentru a rezolva acestă problem este necesară includerea în cele patru variante ale planului pentru învăţământul gimnazial redactate de specialişti din Ministerul Educaţiei, compromite „competitivitatea înaltă”, într-un context global în care domeniile ştiinţelor de vârf să constituie motorul economiei mondiale.
Îngrijorare printre profesorii univeristari
„Constatăm cu surprindere şi cu îngrijorare că toate cele patru variante prevăd înjumătăţirea numărului de ore (de la două la una pe săptămână) pentru limbile moderne, pentru istorie, fizică, chimie şi biologie, precum şi eliminarea completă a limbii latine şi a orelor de dirigenţie („dezvoltare personală”). Orele de educaţie muzicală, educaţie plastică şi religie rămân şi ele cu un statut incert, mai degrabă tolerate în noile programe decât aşezate la locul care li se cuvine”, se arată într-un punct de vedere al Academiei pe această temă.
Apel la Ministerul Educației
În documentul, semnat de Biroul Prezidiului acestui for, se reaminteşte că în februarie 2016, Academia Română şi 500 de membri ai comunităţii academice au făcut apel la Ministerul Educaţiei să nu elimine limba latină şi să nu reducă numărul de ore de istorie şi limba română din planurile cadru ale învăţământului gimnazial şi au găsit atunci la Ministerul Educaţiei „parteneri de dialog real, deschişi argumentelor”.
Cultura general, în pericol
Cultura generală, aceea pe care şcoala are menirea să o formeze, nu este altceva decât cultura comună, împărtăşită de toţi membrii unei anumite societăţi, iar societatea românească are în comun cu multe alte societăţi europene tocmai această întemeiere latină – istorică, civilizaţională – a identităţii noastre”, arată Academia. Potrivit documentului, ciclul gimnazial este cea mai importantă etapă a consolidării acestei culturi generale.
Ore de științe de vârf
Având în vedere această obligaţie de a „genera” „resurse umane naţionale înalt competitive”, Academia Română consideră că diminuarea numărului de ore de ştiinţe compromite „competitivitatea înaltă”, într-un context global în care domeniile ştiinţelor de vârf, bazate pe fizică, chimie şi biologie, constituie motorul economiei mondiale. În acelaşi timp, Academia atrage atenţia că „eliminarea sau diminuarea numărului de ore la disciplinele umaniste compromite caracterul ‘naţional’ al ‘resursei umane'”, cu alte cuvinte, „operând în planurile-cadru strâmte ale noii pedagogii, şcoala va produce în mod evident mai puţini români competenţi”.