Proiect de lege: Copiii români instituționalizați în străinătate vor fi repatriați
Copiii români instituționalizați în alte țări vor fi repatriați. Este vorba de un proiect de lege depus de deputatul Anamaria Gavrilă, ce are menirea de a proteja copiii de abuzurile instituțiilor dintr-o țară străină.
Legea PIA (Protecția și Promovarea Drepturilor Fundamentale ale Copiilor Cetățeni Români Domiciliați sau cu Reședința în Străinătate) prevede că statul român trebuie să demareze, în termen de 15 zile, o procedură prin care copiii români separați de familiile lor să fie repatriați, pentru ca părinții să se poată adresa instanțelor din România.
Ce prevede actul normativ
Propunerea legislativă a fost depusă la Senat săptămâna trecută și are ca obiectiv principal ”consolidarea rolului statului român în apărarea drepturilor şi intereselor minorilor, introducând îmbunătățiri în procedurile deja existente, menite să le eficientizeze şi să clarifice puncte care în practică fie au prezentat lacune fie au generat interpretări contradictorii”.
Citește și: Ministrul familiei extinde apelul de proiecte destinate protecţiei copiilor vulnerabili
Inițiatoarea Anamaria Gavrilă, deputat, motivează necesitatea acestui act normativ prin faptul că de 34 de ani, românii plecați în străinătate cu întreaga familie nu au beneficiat de o lege națională care să le protejeze copiii de abuzurile instituțiilor dintr-o țară străină sau să le ofere asistență.
„Un număr semnificativ de copii români se confruntă cu situații vulnerabile pe teritoriul altor state, fiind expuși riscurilor de exploatare, abuz sau neglijență și inclusiv de alienare faţă de familie, identitate națională şi implicit față de statul de origine”, se arată în expunerea de motive.
Principalele obiective ale actului normativ
– Consolidarea rolului statului român în identificarea, sprijinirea și protejarea mai eficientă a minorilor aflați în situații de risc in străinătate;
– Desemnarea unui atașat pe probleme de protecție a copilului în cadrul fiecărei ambasade sau consulat al României;
– Monitorizarea situației minorilor români din țara de reședință;
– Identificarea și semnalarea cazurilor de minori aflați în situații de risc;
– Colaborare sporită cu autoritățile străine pentru facilitarea repatrierii copiilor, cetățeni români;
– Cooperare cu autoritățile locale pentru a identifica și evalua situația minorului;
– Luarea măsurilor necesare pentru protecția drepturilor fundamentale ale minorului;
– Implicare in cazurile de plasament ale minorilor cetățeni români aflați în situații de risc în străinătate;
– Reunificați, cât mai repede posibil, a copiilor plasați în afara casei cu familia care au fost separați.