Afacerist prins drogat la volan și cu 400.000 de euro în mașină
Mădălin Costin, în vârstă de 38 de ani, a fost surprins de forțele de ordine conducând pe strada Unirii din centrul orașului Brăila, chiar în apropiere de locuința sa, fără a deține un permis de conducere valabil.
Mădălin, fiul lui Sorin Costin, un cunoscut om de afaceri din localitate, decedat la sfârșitul anului 2022, avea permisul suspendat din cauza conducerii sub influența alcoolului.
La testarea cu aparatul DrugTest, Mădălin a fost depistat pozitiv pentru consum de cocaină. Deși prezența alcoolului în sânge a fost confirmată, concentrația acestuia a fost sub limita legală considerată infracțiune, respectiv 0,07 mg/l.
Cu toate acestea, la o inspecție amănunțită a autovehiculului, s-a descoperit că Mădălin Costin transporta sume impresionante de bani și aur – în total, 400.000 de euro, 4 kilograme de aur și 7.000 de lei. Au mai fost găsite şi două cuțite.
Poliția a confiscat banii și obiectele de valoare pentru investigații suplimentare, urmând să stabilească proveniența acestora. Mădălin Costin se confruntă acum cu acuzații serioase: conducerea fără permis, conducerea sub influența substanțelor psihoactive și posesia ilegală de obiecte periculoase.
Tatăl lui Mădălin, Sorin Costin, a fost o figură proeminentă în mediul de afaceri din Brăila. Acesta a decedat în urma unui infarct suferit la o partidă de vânătoare, la sfârșitul anului trecut.
Sorin Costin a fost acționar la Hercules SA si a devenit cunoscut prin afacerile pe care le-a avut alături de Bunea Stancu, (condamnat definitiv la 3 ani – 2015, respectiv 3 ani și 8 luni – 2019 de închisoare).
Firmele Hercules SA și Concivia SA au modernizat Portul Brăila, după ce au câștigat în asociere cu o firmă constănțeană o licitație organizată de Compania Națională ”Administrația Porturilor Dunării Maritime” – S.A. Galați.