Judecătoarea din procesul lui Vlad Pascu a intrat pe mâna Inspecției Judiciare
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, cea în mâinile căreia stă soarta unuia dintre cele mai răsunăătoare procese din ultimii ani, cel al lui Vlad Pascu, va fi cercetată disciplinar. Inspecția judiciară s-a autosesizat în urma celor întâmplate, joi, în sala de judecată.
Inspecția Judiciară a anunțat astăzi, printr-un comunicat, faptul că Ancuța Popoviciu, judecătoarea din Mangalia care a întrebat ieri în cadrul procesului lui Vlad Pascu dacă Sebastian, unul din cei doi tineri morți în accidentul de la 2 Mai, este în sală, va fi cercetată disciplinar.
”În urma informaţiilor apărute în spaţiul public privind modul de desfăşurare a şedinţei de judecată din data 22.02.2024 la Judecătoria Mangalia, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu faţă de judecătorul desemnat să soluţioneze dosarul privind accidentul din data de 19.08.2023.
Sesizarea din oficiu vizează respectarea obligaţiei de studiere a dosarelor anterior şedinţei de judecată (inclusiv din perspectiva prezenţei în instituţie a judecătorului anterior acestei date), maniera de gestionare a dosarelor şi şedinţelor de judecată, comportamentul judecătorului în şedinţele de judecată, în principal cu referire la şedinţa de judecată din data de 22.02.2024, precum şi existenţa unor eventuale situaţii de incompatibilitate în legătură cu dosarul menţionat”, se arată într-un comunicat al Inspecţiei Judiciare.
Umilința prin care a trecut familia lui Sebi Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai
În timp ce făcea prezența în sala de judecată, magistratul a strigat numele uneia dintre victime, fără a realiza că tânărul este chiar una ditre persoanele decedate în urma accidentului de la 2 Mai.
La ieșirea din judecătoria Mangalia, tatăl lui Sebastian Olaru a povestit că judecătoarea a cerut inclusiv cartea de identitate a fiului său.
”Când a întrebat dacă băiatul meu este în sală… Nu am văzut în viaţa mea un asemenea judecător. Îi voia buletinul”, a răspuns bărbatul cu ochii în lacrimi, potrivit Antena3.
Citește și: Judecătoarea traficantă de droguri de la Tribunalul Suceava, trimisă în judecată
Sancționată în trecut de CSM pentru gravă neglijență în exercitarea funcției
Judecătoarea Ancuța Popoviciu, magistrat în cadrul Judecătoriei Mangalia din anul 2022, a mai fost sancționată disciplinar în trecut. În mai 2023, magistratul a primit un avertisment din partea CSM pentru exercitarea funcției cu gravă neglijență.
Acuzațiile care i s-au adus:
- nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor” (art. 271 lit. g teza I din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor si procurorilor)
- nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței ori a altor obligații cu caracter administrativ prevazute de lege sau regulamente.