Un bucureștean a sunat la 112 să comande pizza pentru a transmite că se află în pericol
Un bărbat din București a sunat la 112 să comande pizza pentru a le transmite operatorilor, într-un limbaj codificat, că se află în pericol. Acesta se afla într-o mașină care circula în Sectorul 6 al Capitalei. Șoferul autovehiculului, care se afla în stare de ebrietate, a fost prins în cele din urmă de polițiști.
Un bucureștean a sunat la 112 să comande pizza pentru a transmite că se află în pericol
Totul s-a petrecut vineri dimineață în jurul orei 06:00, când un bărbat a sunat la 112 pentru a scăpa dintr-o situație potențial periculoasă. Acesta le-a transmis operatorilor că dorește să comande o pizza, în Sectorul 6, dându-le de înțeles că ar putea avea de suferit.
Citește și: Apeluri neîntrerupte la 112: Record absurd și amendă usturătoare pentru un prahovean
Bărbatul era pasager într-o mașină și a folosit un limbaj codificat pe care șoferul aflat sub influența alcoolului nu l-a deslușit. Polițiștii și-au dat seama imediat că viața acestuia este pusă în pericol și au acționat.
”Pentru a da mai multe detalii privind posibila infracţiune, fără ca şoferul să observe acest aspect, aceasta a folosit un limbaj codificat, în sensul că ”a comandat o pizza”, expresie recunoscută ca o posibilă infracţiune în desfăşurare”, a transmis Poliţia Capitalei.
Citește și: 20 de ani de 112 în România: 300 de milioane de apeluri preluate
Cazul, relatat de Poliția Capitalei într-o postare pe Facebook
”Ora 6 dimineața, un bărbat sună la 112, anunță că este pasager într-o mașină, iar șoferul se află sub influența alcoolului, după care închide. Colegii noștri nu știau nimic mai mult, dar nici nu puteau să rămână indiferenți, așa că l-au sunat înapoi:
– 112… ce urgență aveți?
– Aș vrea să comand o pizza!
– Ați sunat la Poliția Capitalei!
– Da, da! Știu!
Într-o fracțiune de secundă, colega noastră și-a dat seama despre ce este vorba.
– … Faceți referire, cumva, la cazul mediatizat de colegii noștri de la „Oamenii legii”? Vreți să ne spuneți că sunteți în pericol?
– Da, da!
Aici a început cu adevărat misiunea de salvare. Cu un apelant care nu putea să vorbească clar și cu un șofer care a decis că poate să facă ce și cum vrea. Fiecare secundă în care bărbatul, aflat sub influența alcoolului, se afla la volan putea să ducă la o tragedie. Colega noastră știa asta, dar nu voia nici să-i pună în pericol viața bărbatului care a sunat la 112. Era clar că amandoi știau secvența din serialul „Oamenii legii”.
– Nu plecați cu mașina, rămâneți acolo și vă aducem noi pizza.
– Nu vrea să rămânem.
– Unde mergeți? Avem nevoie de adresă pentru pizza. Unde livrăm?
– … Sectorul 6.
– Domnul cu care sunteți este agresiv?
– Da. Cu sos dulce!
– Pentru câte persoane să fie pizza? Sunteți mai mulți în masina?
– Pentru două persoane! Ajungem imediat la destinație.
– Ajunge și comanda dumneavoastră. Stați liniștit. A plecat spre dumneavoastră.
Mai multe echipaje de polițiști au răspuns apelului și au pornit în căutarea autoturismului. În câteva minute, un echipaj de la Secția 25 Poliție avea să fie față în față cu șoferul care a decis să se urce la volan, chiar dacă a consumat băuturi alcoolice. Colegii noștri l-au testat și i-au verificat actele.
Avea o alcoolemie de 0,28 mg/litru alcool pur în aerul expirat, iar actele…. nu le avea pe toate. Permisul de conducere era suspendat, dar se pare că nu este un aspect de care șoferul nostru vrea să țină cont.
A fost condus la Secția de poliție la prima oră a dimineții. Un drum pe care, bărbatul îl cunoaște destul de bine. De câteva luni, merge să semneze controlul judiciar. E drept, într-o altă cauză!
Acum este cercetat și pentru că a condus fără a deține permis de conducere.”