Cum e să călătorești în jurul lumii cu un cățel
Roxana Cârceag: „Vreau să le arăt oamenilor că nimic nu îi poate împiedica să călătorească mai mult, mai ieftin sau poate alături de animalele lor de companie”
O tânără din Brașov a ajuns în cel mai sudic punct de pe glob, Ushuaia, considerat capătul lumii, fiind singura persoană din România care călătorește continuu alături de un cățel. Roxana Cârceag (37 ani) călătorește de aproape un an de zile alături de cățelul ei, Joy, plecând împreună din România și ajungând să exploreze Americile până în „Țara de foc” sau tărâmul pinguinilor, aproape de Antarctica.
Cum a început călătoria
„În mai 2023, când lucram de ceva timp ca freelancer, s-a ivit momentul potrivit pentru dorința mea de a pleca cu un bilet doar dus. Nu mi-ar fi dat pace gândul că nu aș fi încercat. Gândul că la bătrânețe mi-aș fi spus ce-ar fi fost dacă… mi se pare o boală pentru mine.
Aș vrea să povestesc mai mult decât ce am făcut în tinerețe. Și mă bucur că Joy, pe care o iubesc enorm, este parte din această poveste. Știam că pentru a călători pe o perioadă mai lungă am nevoie de două lucruri: de laptop și implicit conexiune la Internet și am nevoie de ce iubesc eu mai mult pe lumea asta, care e Joy”, spune Roxana Cârceag.
Călătoria lor a început în Brazilia și a continuat în Peru, Columbia, Guatemala, Belize, Honduras, El Salvador, Nicaragua, ajungând până în locul considerat căpătul lumii, Ushuaia, din sudul Argentinei.
Roxana și Joy au parcurs astfel împreună peste 30.000 km schimbând multe avioane, autobuze, taxi-uri, mototaxi-uri, s-au cazat în peste 70 de unități de cazare, au cunoscut sute de oameni și au vizitat zeci de locuri.
„Totul este împotriva ta când călătorești cu câinele”
Deși a încercat să se pregătească cât mai bine pentru călătoria cu un câine, Roxana a descoperit că sunt foarte puține informații și experiențe împărtășite în online.
Dacă pentru oameni este simplu au nevoie doar de un pașaport, atunci când călătorește cu câinele lucrurile se complică: stăpânul lui trebuie să știe ce este nevoie pentru câine ca să intre în țara respectivă, ce este nevoie pentru a ieși din acea țară și ce este nevoie ca să intre în următoarea țară.
„Totul este împotriva ta când călătorești cu câinele. Lovindu-mă de refuzuri pentru cazare cu Joy, pentru a lua autobuzul sau pur și simplu pentru a intra în restaurante, am fost forțată să schimb abordarea și starea mea și să încep să conving oamenii că Joy este un cățel educat și că nu creează niciun fel de problemă.”
O altă diferență între călătoriile oamenilor și călătoriile în care există și un câine este faptul că totul devine mai costisitor. Pentru câine plătești constant documente noi, transport, cazare.
Mai mult decât atât, dacă oamenii, odată ce au documentele necesare, sunt lăsați să se îmbarce sau să intre într-o țară, cu câinele situația se poate schimba radical: poate fi refuzat accesul acestuia, deși are toate documentele necesare, pentru că fie nu își doresc câini în țara lor, fie li se pare suspect.
Joy este cuminte și adaptabilă
Povestea lor este prezentată constant prin proiectul online HaiHui cu Swit Rocs, unde Roxana împărtășește cu cititorii experiențele și provocările alături de cățelușa Joy din călătorie.
În unele cazuri, prezența cățelului a generat refuzuri pentru călătorii cu autobuzul, la restaurant sau la cazare.
„În foarte multe locuri nu ai voie cu câinele pentru că se tem fie de el, fie că își va face nevoile în interior sau că mușcă. Eu sunt fericită că am putut să merg cu Joy în foarte multe locuri unde mi s-a spus că nu e voie cu câini, dar am făcut acest lucru cu răbdare, cu bunătate, învățând cum să comunic cu oamenii respectiv.
Nu spuneam Bună ziua! Am nevoie de un bilet, sunt cu câinele. Nu, explic, povestesc cu ei, le spun că le dau un depozit de bani, timp în care Joy arăta cât de prietenoasă este. Iar astfel se conving că nu există niciun motiv să nu ne primească.
În acest mod am ajuns să vorbesc spaniola la un nivel destul de avansat și povestind în limba lor, în America Latină, oamenii devin mai flexibili. Iar de multe ori am auzit oamenii vorbind surprinși că Joy este atât de cuminte și adaptabilă, că nu își face nevoile în locuri nepotrivite.”
Călătoriile lor au venit și cu provocări mai grele, dar care s-au încheiat pozitiv pentru Roxana: cățelușa Joy a fost pierdută la transferul din cala avionului către aeroportul de escală la plecare spre Brazilia, iar ulterior cardurile bancare ale Roxanei au fost clonate.
Munca de la distanță, când călătorește
În paralel cu descoperirea lumii alături de Joy, Roxana lucrează constant, de la distanță, realizând conținut cât mai divers, pentru site-uri, bloguri, mape prezentare, comunicate de presă, ghiduri how-to etc. Totodată, creează conținut și gestionează pagini de business pentru social media.
“Lucrez mai mult decât lucram înainte să plec, au fost perioade în care am lucrat continuu două săptămâni fără să ies să mă plimb, să descopăr locul în care ajunsesem. Călătoritul cu câinele este mai scump decât călătoritul solo.
În România documentele pentru Joy au costat 100 de lei. În schimb în America Latină costurile au fost cel puțin 50 euro – 100 euro pentru documente în fiecare țară, unele cazări iau taxă suplimentară pentru câine, la fel și în taxi.”
Roxana călătorește din 2009
Om de litere și traducător, Roxana Cârceag s-a dezvoltat profesional în domeniul comunicării și al organizării de traininguri, teambuildinguri, workshopuri (pentru companii) și alte activități pe zona de public speaking.
A lucrat ma mulți ani în corporații și a condus un club de public speaking în engleză, iar de 4 ani lucrează pe cont propriu ca specialist în marketing și social media.
În paralel cu evoluția profesională, s-a autoeducat pentru a călători cât mai mult și cât mai ieftin posibil pe cont propriu. Începând din 2009, Roxana călătorește constant, organizând singură complet fiecare plecare în străinătate pentru a descoperi lumea așa cum este.
Pasiunea ei de a călători a devenit și o sursă de inspirație și informație pentru prieteni și cunoștinte, pe care le ajută cu planuri bine puse la punct pentru călătorii cât mai frumoase și la costuri accesibile, în Europa, Asia și Africa.
Fiecare călătorie mă învață cum să trec peste noi limite
„Tot ce am învățat legat de călătorii am învățat pe cont propriu, deprinzând obiceiuri care să mă ajute să economisesc pentru a călători, pentru a găsi cele mai ieftine zboruri și pentru a mă bucura de destinație fără a cheltui o avere.
În copilărie nu am avut acces la alt tip de educație și învățare decât cea de la școală, așa că odată ce mi-am dat seama că vreau să văd lumea am început să învăț și să mă autoeduc tot mai mult pentru a ajunge acolo unde îmi doream. Fără autoeducație, fără curiozitate nu aș fi putut să văd o parte din această lume, mai ales că resursele financiare erau și sunt în continuare destul de reduse.
Și în continuare învăț, despre mine, despre locuri, despre oameni și despre cum să comunic cu ei și, deși vine cu unele greutăți, fiecare călătorie mă învață cum să trec peste noi limite și să mă bucur de viață”, conchide Roxana Cârceag.