ANIF a dat startul campaniei de irigat din 2024 la Tulcea
Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) anunță că a început campania de irigat ceva mai devreme, în acest an, din cauza deficitului de apă din sol.
Primele suprafețe irigate de ANIF, în 2024, se află în județul Tulcea și reprezintă culturi de grâu și orz.
ANIF a pus la dispoziția fermierilor, de la 1 martie, o suprafață irigabilă de 1.547.372 ha. Aceasta este deservită de infrastructura principală de irigații, apa fiind pompată pe o lungime de 3.574 km de canale.
Până la data de 1 martie, erau încheiate un număr de 1.049 de contracte multianuale si sezoniere cu Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI-uri) și diverși beneficiari. În total, suprafața contractată se ridică la 662.442,10 de hectare, potrivit datelor ANIF.
Tulcea dă startul la irigații, în acest an
Campania de irigații din acest an a debutat în județul Tulcea, unde apa a fost introdusă în amenajarea Isaccea (Tulcea) prin stația de bază SPA Isaccea pentru beneficiarul OUAI Fruviniș. Suprafața irigată se ridică la 838 ha, reprezentând culturi de grâu și orz.
Reprezentanții ANIF spun că, în acest an, campania de irigații a început ceva mai devreme, adică chiar de la începutul lunii martie, în condițiile în care deficitul de apă din sol s-a majorat, din cauza lipsei precipitațiilor pe o perioadă îndelungată de timp.
Pentru celelalte județe, ANIF va da drumul la apă pe canal la solicitarea OUAI-urilor, mai transmite Agenția.
Ce este ANIF
Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare s-a înfiinţat prin Ordonanţa de Urgenţă nr.82/29 septembrie 2011, ca instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin reorganizarea Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare.
ANIF exploatează, administrează, întreţine şi repară amenajările de îmbunătăţiri funciare din domeniul public sau privat al statului, declarate de utilitate publică (potrivit criteriilor stabilite prin Normele metodologice de aplicare a Legii îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.872/2005, cu modificările ulterioare).