Din șahist, terorist! Kremlinul l-a inclus pe Garry Kasparov pe lista neagră
Autoritățile de la Kremlin l-au inclus pe Garry Kasparov, fostul campion mondial la șah, pe lista de teroriști și extremiști, potrivit unei notificări a serviciului rus pentru informații financiare, consultată miercuri de AFP.
Așadar, Garry Kasparov a ajuns din șahist, terorist! Fostul campion mondial la șah a fost inclus de autoritățile ruse pe lista teroriștilor și a extremiștilor! Geniul șahului este un opozant foarte activ al președintelui Vladimir Putin.
Înainte de a deveni un puternic adversar al lui Vladimir Putin, Garry Kasparov, care s-a născut în Azerbaidjanul sovietic în 1963, a fost unul dintre cei mai buni jucători de şah din istorie.
Kasparov a părăsit Rusia în 2013 din cauza îngrijorării că ar putea fi urmărit penal și poate chiar ucis. De atunci, a trăit în Statele Unite, unde continuă să critice puterea rusă și campania militară împotriva Ucrainei.
În 2022, Garry Kasparov a fost deja desemnat „agent al străinătăţii” de către Rusia, o etichetă folosită frecvent împotriva opozanților, jurnaliştilor și activiștilor pentru drepturile omului și care îi obligă la procese administrative complicate în Rusia.
Majoritatea opozanților de anvergură care au rămas în Rusia sunt acum în închisoare sau sunt deja decedați.
La nivel mondial, celebritatea lui Garry Kasparov a crescut exponențial după partida de șah din anii 1980 cu Anatoli Karpov, o altă legendă a şahului sovietic. Ulterior, a devenit deputat al partidului „Rusia Unită” al președintelui rus Vladimir Putin și l-a susținut pe acesta. Acum, însă, Kasparov îl consideră pe preşedintele rus Vladimir Putin drept „asasinul lui Navalnîi”.
„Putin a încercat, fără succes, să-l asasineze pe Navalnîi rapid şi în secret cu otravă, iar acum l-a asasinat lent şi public în închisoare. A fost asasinat pentru că i-a arătat lui Putin şi mafiei lui cât de infractori şi hoţi sunt”, a mai comentat Garry Kasparov.