Rectorul UB, despre noul partener asociat: „Notorietatea Universității din Glasgow va consolida alianța CIVIS”
Comisia Europeană a aprobat, n decembrie 2020, cererea de integrare a Universităţii din Glasgow în alianţa universităţilor CIVIS, ca partener asociat. După retragerea Regatului Unit al Marii Britanii (UK) din Uniunea Europeană (UE), rămâne posibilă o colaborare academică și științifică cu o universitate din UK.
Rectorul Universităţii din Bucureşti şi Preşedintele Consiliului Director al CIVIS, prof. Marian Preda, a declarat că alăturarea Universității din Glasgow în alianța CIVIS va consolida semnificativ parteneriatul dintre aceste instituții.
Odată cu integrarea Universităţii din Glasgow, ca partener asociat, CIVIS este acum o comunitate universitară de aproximativ 450.000 de studenţi, 65.000 de membri la nivel de personal a căror expertiză, cunoştinţe şi valori comune nu numai că vor consolida rolul CIVIS în conturarea viitorului învăţământului superior, dar vor aborda provocările societale esenţiale şi practice.
„Cele opt universităţi pioniere ale CIVIS, una dintre primele Universităţi Europene, sunt bucuroase să primească Universitatea din Glasgow ca partener asociat. Valoarea acestei instituţii, venită din bogăţia ştiinţifică, talentul, experienţa şi notorietatea Universităţii din Glasgow, va consolida în mod semnificativ alianţa într-un moment în care CIVIS dezvoltă o serie de iniţiative revoluţionare în educaţie, cercetare, inovare şi ceea ce noi numim legătura cu societatea”, a explicat rectorul UB, prof. Marian Preda.
Universitatea din Glasgow este o instituţie de învăţământ superior de renume, clasată în prezent în top 100 cele mai bune universităţi din lume.
Selectată de Comisia Europeană ca una dintre primele 17 universităţi europene pilot, CIVIS este o universitate civică europeană formată din alianţa a nouă instituţii de învăţământ superior de top din Europa. CIVIS îşi propune să creeze un spaţiu european unic pentru predare, cercetare și schimburi culturale în Europa şi Africa.