Doar o femeie din cinci știe că alcoolul este un factor de risc în privința cancerului mamar
Doar o femeie din cinci știe că alcoolul este un factor de risc în privința cancerului mamar, boală care reprezintă o problemă de sănătate majoră în Europa, avertizează Organizația Mondială a Săntății (OMS).
21% dintre femei din 14 țări europene știu de legătura între consumul de alcool și riscul de cancer al sânului. Din acest punct de vedere, doar 10% dintre bărbați știu de această legătură, precizează, într-un comunicat, OMS pentru Regiunea Europa, care reunește 53 de țări.
De reținut că, pe continentul nostru, în anul 2022, au fost raportate 600.000 de cazuri de cancer al sânului.
Pentru femeile din Europa, cancerul mamar reprezintă principalul cancer în care alcoolul reprezintă o cauză majoră.
Doar două pahare zilnic?!
Alcoolul afectează în special nivelul de estrogen, care are un rol important în declanșarea a numeroase forme de cancer mamar. Și chiar un consum relativ scăzut poate contribui la creșterea riscului, subliniază OMS.
În Europa, peste jumătate dintre cazurile de cancer al sânului atribuite consumului de alcool nu sunt cauzate de un consum excesiv. Astfel, anual, aproximativ o treime dintre cazurile noi sunt provocate de un consum echivalent cu două pahare de mici dimensiuni de vin, zilnic, subliniază OMS.
Modificarea obiceiurilor
Este motivul pentru care OMS spune că este importantă modificarea obiceiurilor legate de consumul de alcool.
Pentru a preveni factorii de risc, OMS recomandă să se expună afișe clare cu avertismente privind pericolul reprezentat de produsele alcoolice, așa cum se procedează în cazul țigărilor, explică directorul regional OMS, Hans Kluge.
Europa înregistrează, în plan global, cel mai ridicat nivel al consumului de alcool, cu un deces din zece legat de alcool. În fața acestei realități îngrijorătoare, reducerea sau limitarea consumului de alcool reprezintă un excelent punct de plecare în direcția reducerii efectelor nefaste și a protejării sănătății, mai spune Kluge.
La nivel global, în 2022, cu 2,3 milioane de cazuri, cancerul sânului este al doilea tip de cancer cel mai frecvent diagnosticat, potrivit OMS.
Sunt date dintr-un amplu studiu efectuat de OMS Regiunea Europa în Germania, Austria, Belgia, Spania, Estonia, Franța, Irlanda, Letonia, Lituania, Norevegia, Țările de Jos, Portugalia și Suedia