Vechea gardă din PDL, petrecere cu schepsis la Craiova
Unul dintre liderii fostului PDL își sărbătorește astăzi ziua de naștere într-un oraș controlat de PSD și cu acest prilej au fost invitați o serie din „greii” partidului dirijat ani de zile de Traian Băsescu.
Fostul ministru al Economiei și Transporturilor, Radu Berceanu, a împlinit 71 de ani pe 5 martie, dar și-a anunțat apropiații că petrecerea de ziua sa va avea loc astăzi la hotelul pe care-l controlează în municipiul Craiova. La petrecerea din Cetatea Băniei, condusă acum de Lia Olguța Vasilescu, și-au anunțat prezența foarte mulți dintre liderii fostului PD și PDL.
Potrivit informațiilor noastre, printre cei care vor petrece alături de Radu Berceanu se numără Vasile Blaga, Adriean Videanu, Emil Boc, Gheorghe Falcă, Micea Hava, Cezar Preda, Dorin Florea, George Scripcaru, Mihai Stănișoară, Constantin Ostaficiuc, Ion Ariton, Anca Boagiu, Roberta Anastase și, oarecum surprinzător, Gheorghe Flutur.
Printre paharele de pălincă și vin, greii PDL vor discuta și despre strategia politică a alegerilor din acest an, știut fiind că aceștia sunt total nemulțumiți de actuala conducere a PNL.