Guvernul adoptă azi calendarul alegerilor europarlamentare și locale comasate, din 9 iunie
Guvernul se reunește azi în ședință de lucru, la 17.30, pentru a adopta Hotărârea privind calendarul alegerilor din data de 9 iunie, europarlamentare și locale, comasate.
Guvernul a adoptat, vineri, ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European, din anul 2024, şi a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale, din același an, fiind actul normativ care comasează alegerile europarlamentare cu localele în data de 9 iunie.
Potrivit ordonanței de urgență, perioada electorală pentru alegerile din data de 9 iunie va începe la data de 12 martie 2024 şi se va încheia în termen de trei zile de la publicarea rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial.
Listele suplimentare în străinătate, consemnate electronic
Preşedintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a anunțat că un element de noutate este pentru votul în străinătate şi anume listele suplimentare, care erau consemnate cu pixul, sunt acum consemnate electronic, prin Sistemul informatic de monitorizare a prezentei la vot si de prevenire a votului ilegal (SIMPV).
Potrivit OUG, lista suplimentară pentru cetăţenii români aflați în străinătate e generată electronic, ceea ce va contribui la economisirea timpului şi creșterea rigorii procesului de vot.
Președintele Autorității Electorale Permanente a mai precizat că migrarea aleșilor locali pe listele altor partide, în calitate de candidați la alegeri, este o decizie de oportunitate politică, nu de constituționalitate.
Liderii Dreptei Unite au anunțat că depun, luni, o sesizare la Avocatul Poporului, prin care îi solicită să atace la Curtea Constituțională Ordonanța de Urgență a Guvernului privitoare la comasarea alegerilor din data de 9 iunie.