Chirurgul estetician care a mutilat 10 persoane a fost reținut
Medicul chirurg estetician care a mutilat nu mai puțin de 10 persoane a fost reținut în urmă cu câteva momente și urmează să fie condus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.
Dr. Husein Shamieh ar fi efectuat intervenții chirurgicale estetice și reconstructive, în urma cărora ar fi rezultat vătămarea corporală a zece persoane.
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, pun în aplicare 15 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și evaziune fiscală, se arată într-un comunicat al Poliției Române.
Mascații au descins la un chirurg estetician care ar fi mutilat 10 persoane
Perchezițiile sunt efectuate în municipiul București, la locuințele a două persoane fizice, cercetate pentru comiterea faptelor și la sediile a două persoane juridice, care au ca obiect de activitate prestarea de servicii medicale. Principalul suspect este Husein Shamieh, care se recomandă a fi medic cu experiență căpătată în spitalele din Geneva, Londra, Paris, SUA și România!
Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, în perioada august 2020 – ianuarie 2024, un bărbat, chirurg estetician, ar fi efectuat intervenții chirurgicale estetice și reconstructive, în urma cărora ar fi rezultat vătămarea corporală a zece persoane.
Prejudiciul cauzat în dosar este de 1.978.000 de euro.
Poliția face verificări în privința coruperii sexuale a unui minor
În urma extinderii cercetărilor, în cauză se efectuează verificări și cu privire la săvârșirea infracțiunilor de corupere sexuală și rele tratamente aplicate unui minor.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
La acțiune participă și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța – Serviciul de Investigare a Criminalității Economico – Financiare și Serviciul Criminalistic, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.