Nicușor Dan se vaită că Primăria Capitalei a rămas fără bani. ”Cu chiu cu vai am plătit salariile”
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a ieșit public cu o declarație menită să stârnească compasiune printre bucureșteni. Edilul spune că municipalitatea are visteria goală, iar angajații abia și-au primit salariile. Problemele ar fi din cauza blocajului privind adoptarea bugetului pe anul acesta, susține acesta.
”Cu chiu cu vai am reuşit să plătim salariile, dar nu şi taxele pe salarii. (…) În momentul acesta, nu mai avem nimic în cont. Şi urmează… Sunt facturi la curent, la iluminatul stradal, la semafoare, medicamente în spitale, hrană pentru animale la grădina zoologică, spectacole de teatru – tot ce putem închipui că se întâmplă în oraşul acesta depinde de buget”, a explicat primarul general, pentru B1Tv.
”Avem un blocaj politic pe buget”
Edilul a precizat că principala nemulțumire a grupului PNL, care a votat de trei ori în CGMB împotriva bugetului, este că nu sunt alocate, de la începutul anului, cele trei miliarde de lei destinate subvențiilor pentru transportul în comun și termie.
Citește și: Piedone, atac dur la Nicușor Dan: ”1.400 de euro, salariul mediu?”
„Avem un blocaj politic pe buget, în momentul de față. Eu am propus un buget foarte similar cu ce s-a întâmplat în 2023, în 2022 – tocmai pe situațiile astea financiare s-a pronunțat Fitch. Avem un blocaj politic, în esență. PSD nu vrea să participe la niciun fel de negociere. Grupul PNL spune: ‘Pune 3 miliarde subvenție în buget’. Noi am pus două miliarde. Acum am ajuns la 2,3. Păi, așa am făcut și în 2023 și în 2022. Am pornit anul cu două miliarde puse și, la final, am sfârșit cu trei. De ce am făcut asta? Pentru că știam că o să mai ajustăm bugetul de-a lungul timpului și o să ne mai vină niște bani. De unde vin acești 700 de milioane care sunt în discuție acum? Sunt niște fonduri europene pe care noi le-am transferat, pentru că între 2023 și 2024 a fost transferul de proiecte de pe un exercițiu financiar pe altul – tramvaiele, liniile de tramvai, conductele de termoficare. Le-am pus cu buget local – exact 700 de milioane, pe care, după ce o să avem actele scrise, o să le decontăm din fonduri UE”, a transmis Nicușor Dan.