Chuck Norris a fost polițist în Air Force și a învățat să lupte în Coreea
Îndrăgitul actor Chuck Norris a fost angajat în Forțele Aeriene ale Statelor Unite, în timpul Războiului Rece. El a început să învețe artele marțiale în timp ce servea în armată.
În 1958, Norris s-a înrolat în Forțele Aeriene și a primit specializarea de poliție aeriană. Astăzi specializarea se numește „forțele de securitate ale Forțelor Aeriene”. Dorința lui era să își construiască o carieră în forțele de ordine.
După un an petrecut la o bază a forțelor aeriene din Arizona, Norris a fost detașat la baza aeriană Osan din Coreea de Sud. Acolo a început să se antreneze în judo.
Într-o zi, în afara bazei din orașul Osan, a descoperit un studio de dojo în care era predat Tang Soo So, o artă marțială coreeană asemănătoare în unele privințe cu karate-ul. A fost captivat de această artă. „S-a interesat intens de ea și a muncit din greu pentru a o stăpâni”, se spune în dosarul său militar.
March Air Force Base, California, a fost ultima lui destinație ca militar. Acolo a reluat antrenamentele de judo, înainte de a fi trecut în rezervă în august 1962.
După încheierea serviciului în Forțele Aeriene, a continuat să practice Tang Soo Do, precum și taekwondo și, în cele din urmă, a devenit primul occidental care a primit centura neagră cu opt dani în taekwondo.
Norris a declarant că experiența sa militară i-a insuflat un sentiment de încredere în sine, caracter și disciplină în actorie și în artele marțiale, precum și în viață.
De pe aerodrom pe platouri
Norris s-a născut în Ryan, Oklahoma, 10 martie 1940.
În anii 1960, a devenit instructor de karate și a deschis un lanț de școli de karate în zona Los Angeles. Printre clienții celebri de la școlile sale se numărau Steve McQueen, Chad McQueen, Bob Barker, Priscilla Presley, Donny Osmond și Marie Osmond.
În 1968, a câștigat titlul de campion profesionist de karate la categoria medie, pe care l-a deținut timp de șase ani consecutiv.
În timpul competițiilor, Norris l-a întâlnit pe Bruce Lee, care la acea vreme era cunoscut pentru serialul „The Green Hornet”. Între ei s-a născut o prietenie, care s-a dezvoltat și în domeniul profesional și sportiv.
Cei doi au jucat împreună în filmul din 1972 „Return of the Dragon”, cunoscut și sub numele de „The Way of the Dragon”. Cariera sa în televiziune și în film a început în curând, Norris jucând adesea roluri de figuri de acțiune care implică arte marțiale.
Un nou stil de arte marțiale, Chun Kuk Do, a fost perfecționat în 1990 de Norris.
Dar niciodată actorul nu a uitat de perioada cât a fost militar. De-a lungul anilor, Norris a fost implicat în sprijinirea veteranilor și a vizitat trupe americane de peste ocean.