Încă un urs a venit să se plimbe prin Ploiești
Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, a convocat echipa de intervenţie care va încerca să captureze exemplarul de urs brun văzut în noaptea de vineri spre sâmbătă pe străzile oraşului.
Un urs a fost văzut în zona de nord a oraşului Ploiești, în preajma gării, iar autorităţile au avertizat populaţia printr-un mesaj RO-ALERT.
Primarul Andrei Volosevici a convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă într-o şedinţă operativă, pentru a stabili un plan de măsuri pentru capturarea exemplarului de urs brun.
„Procedurile de capturare a acestui exemplar de urs se vor derula în conformitate cu prevederile legale în vigoare. În acest sens, Andrei Volosevici a convocat o echipă de intervenţie, care va încerca să captureze exemplarul de urs brun. Pe parcursul acestor acţiuni, municipalitatea ploieşteană beneficiază de sprijin de specialitate din partea Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Prahova şi din partea unui medic veterinar, precum şi de suport direct al reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova, Poliţiei Locale Ploieşti, Poliţiei Municipiului Ploieşti, respectiv Administraţiei Parcului Memorial ‘Constantin Stere'”, se spune în comunicatul Primăriei Ploiești.
Cetăţenii sunt rugaţi să respecte avertizările şi recomandările transmise în acest caz de către organele competente. În situaţia în care se sesizează prezenţa ursului trebuie apelat numărul de urgenţă 112.
De asemenea, autorităţile cer locuitorilor să evite zona în care a fost semnalat ursul și, pe cât posibil, să rămână în locuinţe până la capturarea lui. În cazul unei întâlniri cu animalul, cetățenii sunt avertizați să păstreze distanţa și, mai ales, să nu încerce să fotografieze/filmeze exemplarul de urs sau să-l hrănească.
În cursul verii trecute, un alt urs, poreclit de ploieșteni Rambo, s-a plimbat timp de o lună pe la marginea orașului. Cu greu a putut fi localizat, tranchilizat și relocat. La vremea respectivă, primarul Andrei Volosevici spunea că este posibil să mai fie un animal în zonă.