Top 5 pensii din România. Cea mai mare – 95.965 de lei lunar
După majorarea de la începutul acestui an, cea mai mare pensie din România a ajuns la suma brută de 108.627 de lei lunar. După impozitare, fericitului beneficiar îi mai rămân „doar” 95.965 de lei lunar. Adică peste 19.000 de euro pe lună.
Potrivit datelor furnizate de Casa Naţională de Pensii, cea mai mare pensie din România se ridică la suma brută de 108.627 de lei. De ea beneficiază un fost funcționar bancar de rang înalt. Această pensie nu include niciun fel de pensie specială și a fost calculată strict pe criteriul contributivității.
A doua pensie ca mărime din România se ridică la o valoare brută de 81.299 de lei. După ce se scad cei 2.000 de lei neimpozabili şi se aplică o taxare de 10%, rezultă o pensie netă de 71.370 de lei, adică 14.274 de euro.
Cea de-a treia pensie ca valoare brută atinge 78.526 de lei, iar după impozitare rămân 68.874 de lei net. Aproximativ 13.800 de euro net lunar.
În top 5 pensii din România se mai regăsesc sume brute de 73.450 de lei şi 68.703 lei, valoarea netă fiind: 64.305 lei (12.860 de euro), respectiv 60.000 de lei (12.000 de euro).
De menționat este faptul că toate aceste cinci pensii sunt calculate doar pe criteriul contributivității, deci nu includ vreo sumă provenită din pensii speciale.
Pentru comparație, salariul net al guvernatorului Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu este de 42.727 lei, la care se adaugă o indemnizație de 18.476 lei. Adică un total de 61.023 lei, echivalentul a aproximativ 15.500 euro lunar.
Pensia medie în luna februarie, în România, a fost de 2.290 de lei, adică cca. 450 de euro.
În UE pensia medie de stat variază în funcție de țară și este cuprinsă între 3.000 de euro în Luxemburg, 1108 în Franța, 800 de euro în Germania și 150 de euro în Bulgaria.