Combinatele românești de îngrășăminte, un strigoi care sperie investitorii

În condițiile în care fermierii români au mare nevoie de îngrășăminte, în țară există doar un producător. Și acela, Azomureș, lucrează la doar 60% din capacitate. De ce se feresc investitorii să producă îngrășăminte în România?

În condițiile în care fermierii români folosesc anual peste 800.000 de tone substanță activă (s.a.) de îngrășăminte chimice, în țară se produc doar cantități de ordinul miilor de tone. Adică, sub 10% din cât se consumă. Restul vine din import.

Și totuși, există capacități de producție. Poate nu cât să acopere necesarul, dar suficiente să asigure mare parte din nevoi. Până înanul 2016, Grupul INTERAGRO, al magnatului Ioan Niculae era și unul dintre marii producători europeni de îngrășăminte chimice. Cele șase capacități de producție ale sale produceau, atât pentru piața internă, cât și pentru export, uree, azotat de amoniu, nitrocalcar, sulfat de amoniu şi îngrăşăminte complexe. Apoi a intervenit intrarea în insolvență și, apoi, falimentul.

La ora actuală toate cele șase fabrici sunt închise. Trei dintre ele au fost vândute lui Eusebiu Guțu, patronul concernului „Pambac”. Pentru activele Amurco Bacău, Guțu a plătit anul trecut 3 milioane de euro, iar pentru Nitropos din Făgăraș, 8,2 milioane de euro. Guțu a preluat în primăvara anului 2021 combinatul Chemgas din Slobozia cu 25 de milioane euro.

Nitroporos și Amurco sunt incapacitate, ele nemaiputând produce fertilizatori. În schimb, conform rapoartelor tehnice, Chemgas Slobozia ar putea fi pus în funcțiune. Dar, contrar tuturor declarațiilor lui Guțu, acest lucru nu s-a întâmplat.

Doar în 2022, producătorul de panificaţie Pambac a înregistrat o cifră de afaceri de peste 314,4 milioane de lei, în creştere cu aproape 20% faţă de anul anterior. Profitul net a ajuns la 26,7 milioane de lei.

La Turnu Măgurele și la Săvinești nu se mișcă nimic

Două dintre cele mai mari combinate de îngrășăminte chimice ale INTERAGRO sunt încă de vânzare. Chiar astăzi are, sau mai bine zis ar fitrebuit să aibă loc, licitația pentru Ga Pro Co Chemicals din Săvinești, Neamț, la un preț de pornire de 70 de milioane lei, echivalentul a 14 milioane euro. Ga Pro Co este scos la licitație, în mod succesiv, de mai mulți ani. Prețul de pornire a coborât în timp de la 85 de milioane lei la 70 milioane lei.

„Proprietatea imobiliară este constituită din teren intravilan în suprafață de 719.297 mp și clădiri/constructii speciale care deservesc procesul de producție sau în interiorul cărora sunt încorporate instalațiile și echipamentele tehnologice. Bunurile mobile sunt constituite din instalații, echipamente/utilaje, mijloace de transport auto și feroviar, stocuri și obiecte de inventar.

Instalațiile de producție constau în instalatia de uree, instalația de amoniac, instalația de acid azotic, instalația de azotat de amoniu/nitrocalcar, instalația de îngrășăminte lichide. În cadrul mijloacelor de transport auto și feroviar sunt cuprinse locomotive, vagoane, autoturisme, autoutilitare, autospeciale, tractoare și remorci. În cadrul utilajelor sunt incluse buldoexcavatoarele, încărcătoarele frontale, automacarele, motostivuitoarele și stivuitoarele”, se arată în descrierea de pe site-ul lichidatorului.

Conform expertizei tehnice, producția ar putea fi repornită în cel mult șase luni.

Și totuși, nimeni nu s-a înscris la licitație…

La fel s-a întâmplat și cu Donau Chem Turnu Măgurele. La prețul de 89 milioane lei (aproximativ 18 milioane de euro), a avut un ultim eșec de valorificare săptămâna trecută. Și acesta ar putea relua producția în câteva luni. Și, față de cel de la Săvinești, dispune de avantajul de a se afla în imediata apropiere a Dunării, având astfel acces la o cale de transport ieftină către întreaga Europă. Numai că nimeni nu s-a grăbit să cumpere…

Ce-i sperie pe investitori?

Mulți caută o explicație pentru faptul că nimeni nu vrea să investească într-o afacere care are o piață sigură și constantă.

Analiștii au găsit, însă, una. La vremea când funcționau la capacitate maximă, fabricile de îngrășăminte chimice ale INTERAGRO consumau circa 2,7 miliarde de metri cubi de gaz anual, fiind cel mai mare consumator individual din România. Pentru comparație, în aceeași perioadă, consumul total al țării era de aproape 17 miliarde metri cubi anual. Adică, în jur de 15% din consumul național era necesar producției de îngrășăminte.

În asemenea condiții, oricine ar dori să pună în funcțiune aeste capacități ar trebui să se asigure că are la dispoziție un furnizor de gaze stabil, care să-i ofere contracte pe termen lung, să-i asigure o livrare constantă și la un preț bun. Ceea ce, mai ales în contextul actual, creat de conflictul din Ucraina, este un vis prea frumos.

Poate când Romgaz va începe exploatarea zăcămintelor din Marea Neagră sau a celui de la Caragele să mai fie o speranță. Până atunci, se pare că va trebui ca fermierii români să are peste zăcămintele de gaze și să fertilizeze cu îngrășăminte din import…