Aproape 140.000 de străini ar dori să studieze la anul în România
Pe platforma „Study in Romania” au fost create aproape 140.000 de conturi în vederea depunerii candidaturilor pentru burse oferite de statul român pentru programe de licenţă, master şi doctorat, a scris, astăzi,într-o, postare pe Facebook ministrul Educaţiei, Ligia Deca.
„Creşte numărul studenţilor străini care vor să studieze în România! Pe platforma Study in Romania au fost create aproape 140.000 de conturi în vederea depunerii candidaturilor pentru burse oferite de statul român pentru programe de licenţă, master şi doctorat. Mă bucur nu doar de numărul mare al studenţilor străini care vor să studieze în ţara noastră, ci şi creşterea numărului ţărilor din care provin candidaţii – 160 de ţări faţă de 146 anul trecut”, a scris Deca, pe Facebook.
Ea a amintit că statul român oferă 500 de burse pentru studenţi români din afara spaţiului Uniunii Europene.
Potrivit ministrului, candidaţii interesaţi au putut aplica pentru toate domeniile de studiu, exceptând domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie.
„În scopul promovării limbii şi culturii române, cu excepţia bursierilor de la doctorat, beneficiarii burselor acordate de statul român pentru studiile de licenţă şi master vor studia doar în limba română”, a precizat Ligia Deca.
7,4% din totalul tinerilor care urmează în acest moment o facultate în România sunt din alte țări. Pentru anul universitar în curs au fost acordate 500 de burse. Beneficiarii lor provin din 116 state de pe cinci continente, 46,4% fiind din Africa Sub-sahariană, 11,8% din Asia de Sud şi de Est, 8,4% din America de Sud, 7,8% din America Centrală, 5,4% din Caucaz şi Asia Centrală, 5,2% din Orientul Mijlociu, 4,6% din Caraibi, 3,8% din Africa de Nord, 3,6% din Golful Persic şi 3% din restul regiunilor.
288 de burse au fost acordate pentru studii de licenţă, 202 pentru studii de master şi 10 pentru studii doctorale în domenii diverse precum inginerie, informatică, administrarea afacerilor, agronomie, finanţe, economie, relaţii internaţionale şi studii europene, cinematografie şi media, psihologie.
“Programul anual de burse se înscrie în cadrul efortului mai larg al MAE de promovare a educaţiei în spiritul înţelegerii interculturale, al cunoaşterii şi respectării drepturilor fundamentale ale omului, ca modalitate de combatere a intoleranţei, a radicalizării în rândul tinerilor, a tensiunilor dintre comunităţi şi a discursului instigator la ură, din nou în creştere la nivel global. În acord cu obiectivele, interesele şi priorităţile de politică externă ale României, asumate prin Programul de guvernare 2021-2024, MAE este angajat într-un demers constant de consolidare a procesului de acordare de burse pentru studenţii străini din afara spaţiului Uniunii Europene, care are ca scop atât dezvoltarea şi aprofundarea pe termen lung a relaţiilor bilaterale cu statele de provenienţă a studenţilor, cât şi promovarea activă a instituţiilor de învăţământ superior româneşti la nivel mondial”, se spune într-un comunicat al MAE.