Scandal uriaș la Ministerul Agriculturii. Fermierii s-au săturat de promisiunile ministrului Adrian Oros
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va fi luat cu asalt de către fermieri în perioada următoare ca urmare a promisiunilor neonorate de către ministrul Adrian Nechita Oros, dar mai ales a amânărilor repetate privind acordarea subvențiilor europene.
Practic, fermierii îl acuză pe ministrul Adrian Oros că nu a făcut demersurile necesare pentru ca aceștia să primească despăgubirile pentru calamitățile de anul trecut. Este vorba de banii pentru despăgubirea culturilor afectate de seceta din primăvara lui 2020 și cele din toamna anului trecut.
De asemenea, fermieri susțin că nu s-au dat nici banii pentru motorină pentru lucrările agricole care se execută la sfârșitului anului trecut și începutului acestui an.
Potrivit informațiilor noastre, fermierii au anunțat că dacă nu se rezolvă până la sfârșitul acestei săptămâni problemele mai sus menționate vor trece la acțiuni de protest atât la sediul Ministerului Agriculturii cât și Palatul Victoria mergând chiar până la proteste extreme de blocare a drumurilor naționale.