Ministrul Apărării, în vizită la capacitățile de producție militară din Bacău
Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a vizitat Baza 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu” din Bacău şi două unități industriale cu care MApN colaborează pentru dezvoltarea unor programe de modernizare a Forţelor Aeriene Române.
Ministrul Apărării a avut întâlniri cu militarii Bazei 95 Aeriene, una dintre cele mai vechi unități de aviație ale României, cu peste un secol de activitate. Militarii bazei participă la apărarea spațiului aerian național în zona de responsabilitate şi oferă sprijin aerian celorlalte categorii de forte. Deasemenea, ei contribuie la constituirea pachetelor de forțe dislocabile şi la instrucția avansată în zbor a piloților.
Din delegaţia MApN au mai făcut parte şeful Direcţiei Generale pentru armamente, generalul-maior Teodor Incicaş, locțiitorul şefului Statului Major al Forţelor Aeriene, generalul-maior Leonard Baraboi şi şeful Statului Major al Forţelor Terestre, generalul-locotenent Ciprian Marin.
După vizitarea infrastructurii bazei aeriene din Bacău, programul ministrului Angel Tîlvăr a cuprins întâlniri cu reprezentanţi ai unor companii din industria de apărare cu care MApN colaborează în calitate de beneficiar.
„Industria de apărare este extrem de importantă pentru Ministerul Apărării Naționale. AEROSTAR Bacău este una dintre companiile de succes din industria de profil. Dacă menționez doar două dintre activitățile acesteia, este ușor de înţeles de ce avem un interes major în buna funcționare a companiei: Centrul de Mentenanță pentru avioanele F-16 și Centrul Național de Mentenanță pentru lansatorul multiplu de rachete HIMARS, ambele fiind desemnate centre de mentenanță de către Guvernul României.
De asemenea, am văzut și linia pregătită pentru asamblarea și fabricarea unor elemente mecanice pentru vehiculul aerian aferent UAS tactic operativ, ale cărui componente vor fi produse de mai multe companii din România”, a spus Angel Tîlvăr despre vizita sa la AEROSTAR.
„În același timp, am dorit să văd și alte facilități de producție implicate în industria națională de profil. Mă refer aici la ELMET INTERNATIONAL Bacău, care fabrică componente ale transportorului pentru trupe PIRAHNA V”, a mai declarat ministrul Tîlvăr.