Mircea Fechet, candidatul PNL pentru Consiliul Județean Bacău. ”Nu m-am născut la Bruxelles”
Mircea Fechet se aruncă în lupta electorală! Ministrul Mediului a fost votat, sâmbătă, de Colegiul Director al PNL Bacău drept candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean.
Așadar, Mircea Fechet este candidatul PNL pentru Consiliul Județean Bacău, după cum a anunțat sâmbătă PNL Bacău printr-un comunicat oficial.
Mircea Fechet, candidatul PNL pentru Consiliul Județean Bacău
„Datoria faţă de comunitatea locală din care provin şi respectul pe care îl am faţă de băcăuanii din judeţ sunt mai presus de orice. Da, ştiu că munca mea la Ministerul Mediului a însemnat importante reuşite la nivel naţional, iar realizările sunt un exemplu la nivel european, dar rădăcinile mele sunt în comuna Traian şi pentru mine aici e acasă, nu m-am născut nici la Bruxelles, nici la New York. Mi-am petrecut mai mult de jumătate din viaţă în Partidul Naţional Liberal şi aceasta este a doua mea familie”, a declarat Mircea Fechet, potrivit comunicatului.
Noul candidat pentru funcția de președinte al Consiliului județean Bacău a spus că sub conducerea social-democrată instituția a devenit o una „anchilozată, măcinată de războaie interne, un exemplu nefericit de ratări în materie de proiecte”.
Dacă va fi ales de băcăuani, ministrul a promis că va fi un preşedinte al CJ care nu va împărţi judeţul după culori politice, ci unul care va avea uşa deschisă pentru toţi şi care va răspunde doar la nevoile comunităţii.