”Buna Vestire” deschide calea ”mântuirii noastre”, subliniază Patriarhul Daniel
Sărbătoarea de astăzi, numită Buna Vestire, ne aduce vestea cea bună a mântuirii, așteptată de zeci de veacuri de întreaga omenire, încă de la alungarea lui Adam şi Eva din Rai, în urma păcatului strămoșesc, subliniază Patriarhul Daniel.
Evenimentul ”Bunei Vestiri” deschide calea ”mântuirii noastre”, ne reamintește Patriarhul Daniel.
”Învățăm că sărbătoarea de astăzi, deşi se numeşte Buna Vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, este şi o sărbătoare a Domnului Iisus Hristos, pentru că astăzi Pruncul Iisus este zămislit (de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria), iar nouă luni mai târziu Pruncul Se va naşte în Betleem. Aşadar, Cel ce a binevoit a Se întrupa pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire este sărbătorit în primul rând”.
”Buna Vestire”: La târg și tradiții
În curtea Muzeului Național al Țăranului Român este organizat Târgul de ”Buna Vestire”, prilej de întâlnire cu meșteri populari și oferta lor generoasă: straie populare, vase din ceramică, icoane, covoare, mobilier de mici dimensiuni etc., dar și preparate gastronomice tradiționale.
Toți știm că de ”Buna Vestire” creștinii au dezlegare la pește. Este o scurtă pauză de la restricțiile alimentare din Postul Mare, despre care părintele Necula spune următoarele: ”Este doar o derogare pentru cei ce se ostenesc, nu o hrană permanentă, zilnică. (..) Este o carne ușor de digerat, bogată în fosfor, pe când cea de miel sau de porc este bogată în proteine și în grăsimi greu de digerat și care aduce, după ea, nevoia consumării de alcool și pofta pentru plăcerile trupești”.
Dar tradiția spune că, în această zi de sărbătoare, este indicat să ne delectăm și cu fagure de miere, amintind de faptul că Mântuitorul se hrănea cu pește fript și miere.
Pentru bucovineni, sărbătoarea ”Bunei Vestiri” e pusă pe același plan cu Paștele, având convingerea că fără aceast eveniment miraculos nu am fi avut Paștele – Învierea Mântuitorului.
În această zi, ciobanii, urcați pe stogul de fân, alungă iarna cu toporul.
Potrivit tradiției, de ”Buna Vestire” suntem îndemnați să împărțim colivă sau colaci, cu o lumânare aprinsă, în amintirea decedaților.
De asemenea, este bine să avem bani în buzunar și să fim veseli pentru a ne asigura prosperitatea și a alunga necazurile.
De altfel, ”Buna Vestire” este sărbătoarea armoniei și a bucuriei de a fi părtași la miracolul Învierii.