Diploma universitară unică la nivel european! Planul Comisiei Europene
Absolvenții de facultate din Uniunea Europeană vor avea la finalul studiilor o diplomă universitară unică, recunoscută pe tot teritoriul UE.
Comisia Europeană dorește ca instituțiile de învățământ superior să colaboreze astfel încât să apară diploma universitară unică, care va fi recunoscută pe întreg teritoriu al Uniunii Europene. Pentru asta, oficialii de la Bruxelles au prezentat trei inițiative de promovare a cooperării transnaționale între instituțiile de învățământ superior.
Apare diploma universitară unică la nivel european
„O diplomă europeană voluntară ar fi în beneficiul studenților și al comunității învățământului superior prin stimularea mobilității în scop educațional în cadrul UE și prin îmbunătățirea competențelor transversale ale studenților. Aceasta ar contribui la satisfacerea cererii de pe piața forței de muncă și ar spori atractivitatea absolvenților pentru viitorii angajatori, atrăgând, în același timp, studenți din întreaga lume și stimulând competitivitatea europeană. Cele trei inițiative abordează barierele juridice și administrative din calea înființării de către universitățile partenere a unor programe de diplome comune competitive la nivel de licență, masterat sau doctorat. Propunerile se bazează pe autonomia instituțională și pe libertatea academică a universităților. Acestea respectă pe deplin competențele statelor membre și ale guvernelor regionale în domeniul învățământului superior”, anunță Reprezentanța Comisiei Europene în România.
Pachetul de miercuri cuprinde o comunicare privind un proiect de diplomă europeană și două propuneri de recomandări ale Consiliului European pentru sprijinirea sectorului învățământului superior: una pentru a îmbunătăți procesele de asigurare a calității și recunoașterea automată a calificărilor în învățământul superior, iar cealaltă pentru a face carierele academice mai atractive și mai durabile.
„Proiectul de diplomă europeană prezentat astăzi (miercuri – n.r.) pregătește terenul pentru un nou tip de program comun, realizat în mod voluntar la nivel național, regional sau instituțional și bazat pe un set comun de criterii convenite la nivel european. O astfel de diplomă europeană ar reduce birocrația și ar permite instituțiilor de învățământ superior din diferite țări să coopereze fără sincope la nivel transfrontalier și să instituie programe comune. Comunicarea propune o cale concretă de cooperare între statele membre ale UE și sectorul învățământului superior în vederea creării unei diplome europene recunoscute automat în întreaga UE”, se mai arată în comunicat.