Aventura Secolului: doi turiști pierduți în Carpați pătrund în tunelurile subterane ale dacilor

Sunt mulți cei care cred că au descoperit secretele Carpaților. În goana după celebritate, vedem fotografii ale unor vechi galerii miniere, care par să deschidă porțile misterului românesc suprem. Citim, vedem și conchidem, cu tristețe, că încă mai e de căutat. Nimic nu seamănă cu ceea ce ar fi trebuit găsit. Se petrec, totuși, accidente fenomenale care duc spre adevăr. Vom vorbi despre unul dintre acestea.

Într-o aventură care va rămâne în analele explorării, doi turiști curajoși s-au aventurat în inima Carpaților. Ceea ce au descoperit, întâmplător, a depășit orice așteptare. Perechea, compusă din John și Sarah O’ Neill, a pornit într-o excursie montană, dar ceea ce au găsit, în cele din urmă, este unul dintre secretele bine păzite ale istoriei noastre.

În timp ce se plimbau pe cărările încântătoare ale munților, cei doi nord-irlandezi au dat peste o intrare ascunsă, aproape nedetectabilă, în peretele stâncos. O falie, aproape invizibilă, inaccesibilă pentru persoane supraponderale. Fără să ezite, au hotărât să exploreze acest misterios pasaj. S-au strecurat, grație unor conformații fizice de îndelungată vilegiatură în condiții extreme. Și, cu fiecare pas înainte, au fost înghițiți de întuneric. Dar și de fiorul anticipației.

Au crezut că e o peșteră

Pe măsură ce tunelul îi absorbea în adâncurile pământului, au descoperit că acesta nu era doar un coridor simplu. Se deschidea, sub ochii lor curioși, o rețea complexă de galerii, sculptate în piatră și împodobite cu artefacte fără vârstă arheologică. În timp ce lumina lanternelor dansa pe pereți, au găsit, cu uimire, vase de lut ornamentate, arme aproape descompuse de rugină și statui fără fețe recognoscibile. Nu s-au atins de nimic. S-au lăsat, imprudent, înghițiți de mister și au mers mai departe.

În timp ce se aventurau mai adânc în tunelurile întunecate ale Carpaților, John și Sarah au simțit spaima crescând în inimile lor. Păreau că avansează, lent, spre inima unui sanctuar. Lumina slabă a lanternelor arunca umbre sinistre pe pereții străvechi, iar fiecare pas apăsat al bocancilor părea să răsune, ca un ecou întunecat și apăsător, în această lume uitată de timp.

Aproape s-au sufocat

Aerul din interiorul tunelurilor era dens și încărcat cu un miros vechi, de pământ și de trecut. Fiecare respirație părea să fie un efort, iar senzația de sufocare îi copleșea pe cei doi intruși. Se îndepărtaseră mult de lumina zilei. Iar spațiul în care intraseră, fără voie, îi lua în stăpânire, neprietenos.

Pe măsură ce avansau, au început să simtă o prezență stranie. Ca și cum ar fi fost urmăriți de ochii nevăzuți ai celor care au săpat aceste tuneluri. Fiecare șoaptă a vântului – un curent de peșteră, tăios și bizar – părea să poarte cu ea ecouri de voci străvechi, iar umbrele dansau pe pereți într-un ritm care nu avea nimic legat de mișcările lor.

Un portal ca-n filme

În cele din urmă, au ajuns într-un fel de sală centrală. Au descoperit, uluiți, ceva ce părea a fi un portal animat de o tehnologie total necunoscută. Ca în filmele pe care le văzuseră, ca în tot ceea ce citiseră despre comunicarea cu lumile de dincolo. Dar și niște tăblițe misterioase. Tăblițele păreau a fi alimentate de o energie asemănătoare cu cea care îi chema spre portal. Fantele luminoase ale lanternelor păreau să tremure în prezența acestor descoperiri. Iar inimile lor băteau sălbatic.

Tăblițe cu mesaje străvechi

Când au pus mâna pe tăblițele inscripționate, simțeau că fiecare cuvânt era ca un ecou din trecut, aducând cu sine înțelesuri și mistere pe care mintea lor nu putea să le înțeleagă complet. În timp ce încercau să descifreze mesajele străvechi, se simțeau tot mai cufundați în misterul acestei lumi ascunse sub munți.

Tăblițele misterioase erau inscripționate într-o limbă necunoscută, asemănătoare cu celtica. Pe măsură ce priveau aceste inscripții, John și Sarah au început să le descifreze. Au descoperit, stupefiați, că acestea descriu ceva ce seamănă copleșitor cu niște linii de acțiune ale unei misterioase grupări de interese.

Grupul care pierduse tăblițele părea să fi purtat numele de „Uniunea Dacică pentru Progres și Prosperitate” (UDPP), iar programul său conținea direcții ideologice extraordinare. Sarah este profesor asociat la Universitatea Queen’s din Belfast. (Este una dintre cele mai prestigioase universități din Marea Britanie și are o reputație solidă în domeniul filologiei și al studiilor umaniste). De asemenea, este expert internațional în celtică. Și a reușit să deslușească niște străvechi înțelesuri.

În esență era vorba despre:

Recuperarea tehnologiilor pierdute ale dacilor:

UDPP propune inițierea unui program de cercetare și dezvoltare pentru redescoperirea tehnologiilor pierdute ale dacilor, cum ar fi mașinile zburătoare și telepatia.

Reintroducerea limbii dacice în școli:

Partidul susține înlocuirea limbii celte cu limba dacică în sistemul de învățământ, pentru a promova unitatea culturală și identitatea națională. Pentru locuitorii de origine mongolă se admit cursuri opționale de maghiară.

Construirea unui zid de apărare împotriva invaziei:

UDPP propune construirea unui zid masiv de apărare pe granițele țării, pentru a proteja populația împotriva invaziei extraterestre și a altor amenințări din afara planetei. Sunt vizați și aztecii, incașii, maya, având în vedere tendința acestora de a se reloca în țări foarte foarte bogate.

Promovarea hranei tradiționale dacice:

Partidul încurajează consumul de alimente tradiționale dacice, cum ar fi sarmalele și mămăliga, slana afumată și țuica tare, barza fezandată, brânza roz și viezurele matur, pentru a întări sănătatea și a promova cultura locală.

Energie gratuită pentru toți cetățenii:

UDPP se angajează să construiască un reactor de energie gratuită, care să furnizeze electricitate nelimitată pentru toți cetățenii Daciei, folosind tehnologia secretă a dacilor liberi. Pentru că e nevoie de becuri, UDPP va investi aur, miere, vin și podoabe într-o fabrică de becuri, la Fieni.

Instalarea unui daciometru în fiecare casă:

Partidul propune instalarea unui dispozitiv special, numit „daciometru„, în fiecare locuință, care să măsoare nivelul de „dacicitate” al fiecărui individ și să ofere sfaturi personalizate, pentru a îmbunătăți permanent această calitate. Ori suntem daci, ori nu mai suntem! va fi inscripționat pe fiecare aparat de măsurat dacicitatea.

Au notat tot ce se putea, dar…

… în fața portalului magic, au simțit că trebuie să se oprească. Frica îi ținea în loc, iar incertitudinea îi împiedica să pășească mai departe.

Dincolo de portalul magic, ar fi putut dispărea definitiv. Și ar fi dispărut, odată cu ei, tot ceea ce văzuseră. Informația. Dovezile că legendele au mereu acel sâmbure de adevăr care ne duce înainte. Spre:

O lume paralelă: Poate o lume complet diferită de a noastră, cu peisaje fantastice, creaturi mitologice și reguli ale fizicii diferite. O lume plină de aventură și farmec, dar și de pericole neașteptate.

O societate antică: Trecerea prin portal ar fi putut aduce turiștii într-o societate antică, cum ar fi civilizația dacică la apogeu sau alte culturi străvechi. Aici ar fi putut descoperi practici și tehnologii avansate pentru epoca respectivă, dar și secrete sau mistere îngropate în jocurile temporale ale Universului Nedescoperit.

O dimensiune spirituală: Portalul ar fi putut duce într-o dimensiune transcendentă sau spirituală, unde pot fi prezente entități supranaturale. Ar fi putut fi supuși unor probe de netrecut și învățăminte mistice, care i-ar fi transformat în feluri de necuprins cu mintea omenească.

Un viitor distopic: Portalul ar fi putut să conducă către un viitor distopic sau post-apocaliptic. Unde omenirea s-a confruntat, până la aproape de extincția totală, cu dezastre, pandemii sau conflicte majore. Aici, ei ar fi putut descoperi consecințele acțiunilor umane iresponsabile. Poate chiar ultima frontieră a umanității, întoarcerea la lupta pentru supraviețuire.

Nu au intrat în portal. Teama de neomenesc le-a sabotat curajul.

Îngroziți și fascinați de aceste descoperiri, cei doi turiști au ales să se întoarcă la suprafață, luând cu ei doar amintiri și întrebări. Probabil și niște desene. Cu toate acestea, experiența lor în tunelurile subterane ale dacilor va rămâne întipărită în mintea și în inima lor pentru totdeauna. O aventură care a deschis porți nebănuite către misterele străvechi ale lumii.

După cum au mărturisit unui reporter (prezent la momentul în care cei doi au fost găsiți, flămânzi, deshidratați și incoerenți) a fost o călătorie magică într-un spațiu care e bine să rămână neatins. Reporterul de la Răcnetul Carpaților din Câmpulung-Lasconi a ales să nu dezvăluie integral ce a aflat de la cei doi turiști. Totuși, a ținut să reproducă jurnalistic ceea ce au simțit cei doi, esența experienței. Verde. Verde azuriu. Verde irizat. Verde liniștitor. Și verde la angajări de șefi în Administrația de Stat! Cuvinte de neuitat despre o aventură de neuitat.

Noi am aflat câte ceva, în virtutea unei vechi amiciții cu domnul de la gazeta locală. Omul există, fiți pe pace. Se numește Stelică Chichirău și e un veteran al presei locale de investigație. A publicat, recent, dezvăluiri (cenzurate condamnabil) despre cazul celor doi turiști nord-irlandezi. Ca de obicei în aceste cazuri, nimic nu a fost preluat de presa majoră. Fiindcă, s-o recunoaștem, e foarte să greu să admiți imposibilul.

Sincer, credem că e bine că John și Sarah nu s-au lăsat absorbiți de portalul misterios. Un viitor paralel pentru România este tot ceea ce ne dorim mai puțin. Noi vrem cu Ciolacu, cu Ciucă, cu Câciu, cu Boloș, cu toate figurile politice pe care le putem cuprinde cu mintea. Măcar știm la ce să ne așteptăm.