Asociația Bolnavilor de Cancer: „Pandemia a avut implicaţii majore asupra pacienţilor oncologici”
Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) face un apel către oficialii României pentru a demara și a adopta cât mai repede posibil un Plan Național de Cancer. Este singura soluție pentru a reduce incidența și mortalitatea prin cancer, dar și pentru a crește calitatea vieții pacienților oncologici.
Pacienţii oncologici sunt extrem de vulnerabili în faţa provocarilor aduse de pandemia de COVID-19, iar situaţia este amplificată de lipsa unui PNC care ar avea ca obiective clare privind controlul cancerului prin prevenție și screening, prevenție prin vaccinare, monitorizare, stabilirea unor strategii clare în situații critice (pandemie, cataclisme ș.a.), identificarea urgentă a unor soluții în cazul în care accesul la investigație/tratament nu ar fi posibil, înregistrarea datelor colectate de registrele de cancer regionale funcționale.
Planul National de Cancer trebuie să fie implementat ca document strategic cadru pentru combaterea şi controlul cancerului la nivel naţional.
„Din păcate, aşa cum o ştiam deja din sondajele şi datele strânse de noi anul trecut de la pacienţi şi aşa cum confirmă acum şi datele oficiale recente, pandemia a avut implicaţii majore asupra diagnosticului şi tratamentului pacienţilor oncologici. De aceea, în 2021 solicităm autorităţilor să isi facă o prioritate din asigurarea accesului la diagnostic precoce, tratament şi monitorizarea clinica a bolnavilor de cancer, inclusiv prin adoptarea pe scară mai largă a unor soluţii tehnologice care să permită furnizarea unor servicii medicale la distanţa (telemedicină, monitorizarea la distanţă a unor parametri medicali etc.)”, a declarat Cezar Irimia, președintele FABC, pentru Agerpres.
Lipsa PNC nu a făcut decât să genereze victime odată ce accesul la investigaţii şi tratamente a fost restricţionat prin acel Ordin de Ministru care prioritiza doar asistenţă medicală asigurată urgenţelor.