Salariile din Parlament au crescut. Austeritatea e doar pentru noi!
Salariile lunare ale unor angajați în Parlament au crescut în mod considerabil, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce 40% dintre pensionari își pun speranța în recalcularea din septembrie anul acesta.
Salarii la zi, în Parlament
Iată și câteva exemple de salarii la zi în Parlament: un secretar are 21.200 de lei lunar, un director – 15.000 de lei și un consilier – 10.000 de lei.
Un secretar, care anul acesta încasează în fiecare lună 21.200, anul trecut avea, lunar, 20.200 de lei.
La salariile lunare se adaugă și sporurile între 600 și 1.500 de lei.
Este o creștere a salariului cu 1.000 de lei.
Aceste salarii și creșteri salariale trebuie puse în oglindă cu pensia minimă sau indemnizaţia minimă socială care este în valoare de 1.281 de lei pe lună.
Austeritate pentru 40% dintre pensionari
În prezent, aproximativ 1.600.000 de români au o pensie sub 1.500 de lei pe lună. Și o pensie mai mică de 2.000 de lei au un număr de 1.950.000 de români. Este vorba de aproape 40% dintre pensionarii din toată România care intră în această categorie de venituri lunare.
Acești pensionari așteaptă recalcularea din luna septembrie. Așteptările sunt mari, dar în realitate veniturile lor sunt incomparabile cu cele ale angajaților din Parlament. După recalcularea pensiilor, românii care aveau o pensie de 1.125 de lei primesc de la 1 ianuarie 1281 de lei, iar din septembrie, venitul lor de la stat va ajunge la aproximativ 1.900 de lei.
Punctul de pensie crește cu 13,8%, de la 1.785 lei la 2.032 lei. Prin urmare, un vârstnic care are o pensie de 2,500 de lei va primi 2,845 de lei, din septembrie anul acesta.