Guvernul a aprobat ajutorul de 3 miliarde de euro care ar putea da peste cap piața energiei

La inițiativa Ministerului Energiei, Guvernul a stabilit cadrul de funcționare a mecanismului Contractelor pentru Diferență (CfD).

Hotărârea Guvernului, adoptată astăzi, stabilește cadrul general de funcționare a mecanismului Contractelor pentru Diferență bidirecțional. Acesta asigură un ajutor financiar de operare pentru capacitățile de producere de energie electrică cu emisii reduse de carbon.

CfD este o schemă prin care investitorii în noi capacități de producție de energie electrică primesc garanția vânzării energiei la un preț fix timp de 15 ani. Acest ajutor de stat va fi acordat printr-o procedură de licitație competitivă, iar contractul va reprezenta diferența dintre prețul pieței și prețul convenit în contract. Practic, beneficiarii vor primi plăți echivalente cu diferența dintre aceste două prețuri.

Tehnologiile eligibile de producție a energiei electrice sunt cele care utilizează:

a)      resurse eoliene onshore;

b)      resurse eoliene offshore;

c)       resurse solare fotovoltaice;

d)      resurse hidro;

e)       resurse nucleare;

f)       hidrogen;

g)      stocarea energiei;

În baza mecanismului Contractului pentru Diferență, se acordă ajutor de exploatare pentru operarea unor capacități de producție energie electrică. Acordarea acestui tip de ajutor de operare se realizează fie în baza unor scheme de ajutor de stat, fie în baza unui ajutor de stat ad-hoc, notificate și aprobate de către DG Competition.

Ajutorul de operare este acordat prin intermediul plăților pentru diferență pentru energia produsă, măsurată și livrată în Sistemul Electroenergetic Național, care face obiectul contractului CfD, de către Contrapartea CfD (OPCOM) către beneficiarul CfD, în situația în care prețul de referință este mai mic decât prețul de exercitare licitat sau de către beneficiar către Contrapartea CfD, în situațiile în care prețul de referință este mai mare decât prețul de exercitare.

În cazul schemelor de tip CfD, prețul de exercitare pentru un contract este determinat prin licitație, iar în cazul unui ajutor de stat CfD ad-hoc, prețul de exercitare este determinat prin negociere.

Orice schemă de tip CfD sau ajutor de stat CfD ad-hoc și orice contract CfD aferent se supune autorizării și face obiectul deciziei de autorizare a ajutorului de stat din partea Comisiei Europene, susține Ministerul Energiei.

Bugetul total estimat al schemei este de 3.000.000.000 de euro și este asigurat din Fondul pentru Modernizare. În cazul epuizării prognozate sau efective a resurselor financiare alocate din Fondul de modernizare, Ministerul Energiei va identifica modalități de acoperire al deficitului CfD si va notifica Comisiei orice modificare a ajutorului existent.

Există temerea că prețul energiei ar putea crește iar concurența va dispărea

Cu toate acestea, există îngrijorări cu privire la impactul acestei scheme asupra pieței energetice. Sunt temeri că prețurile maximale stabilite pentru contracte, mai exact 91 euro/MWh pentru fotovoltaice și 93 euro/MWh pentru eoliene, ar putea fi prea ridicate, iar prețul final al energiei ar putea crește pentru consumatori.

De asemenea, există riscul ca această schemă să distorsioneze piața energetică și să creeze dezechilibre, din cauză că prețul energiei este garantat pe o perioadă lungă de timp. Acest lucru ar putea duce la o perturbare a pieței, fără a mai funcționa conform principiilor cererii și ofertei, iar manipularea acesteia ar putea deveni mai ușoară, așa cum s-a întâmplat în perioada crizei energetice.

Prin urmare, implementarea schemei CfD în România ridică preocupări legate de stabilitatea și echilibrul pieței energetice, iar evaluarea și monitorizarea atentă a acestui proces sunt esențiale pentru evitarea unor perturbări majore în sectorul energetic.

Ce spune expertul în energie Răzvan Nicolescu

Într-o declarație făcută de contul său de Facebook, Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei, a pus sub semnul întrebării beneficiile imediate ale implementării unei scheme de contract pentru diferență în domeniul energetic din România. Nicolescu a subliniat că, în prezent, există deja un influx considerabil de investiții în producția de energie, fără ca aceste contracte să fie necesare. El a evidențiat că rolul principal al acestor contracte este de a sprijini investițiile care nu sunt încă competitive pe piață, dar, în momentul de față, acest sprijin nu pare a fi necesar.

Fostul ministru a remarcat că prețurile energetice sunt încă ridicate, iar existența unei volatilități semnificative, inflației crescute și costurilor mari de finanțare nu recomandă implementarea unei scheme de contract pe termen lung. Nicolescu a argumentat că o astfel de schemă ar stabili un preț de referință pentru următorii 15 ani, ceea ce ar putea fi nepotrivit în contextul actual al pieței, care este afectată de criza energetică și de tensiunile geopolitice.

El a susținut că, pentru unii investitori cu un nivel scăzut al apetitului pentru risc, contractul pentru diferență reprezintă o opțiune inteligentă, transformând investiția în energie într-o investiție în titluri de stat. Totuși, Nicolescu a subliniat că cele trei miliarde de euro pregătite pentru aceste contracte ar putea atrage în plus alte trei miliarde de capital privat, ceea ce ar permite instalarea a peste 10.000 MW în eolian și fotovoltaic în România.

Conform acestuia, în România s-a creat și funcționează o piață privată a contractelor de achiziție de energie pe termen lung (PPA) ale cărei efecte benefice se văd, inclusiv, în investițiile din primul comentariu.

”În acest context, în loc să lase lucrurile să se dezvolte pe aceast trend generat de sectorul privat și fundamentat de legea cererii și a ofertei, statul decide să se implice când nu e cazul. În loc să își vadă de treaba lui (construcția de noi linii și de capacități de stocare), statul se apucă să bruieze PPA-urile cu un proiect alternativ de stat numit CfD. Că unul care își dorește mai multă energie regenerabilă în România, nu mai puțînă, spun că momentul și contextul sunt total nepotrivite, mai ales pentru un sistem CfD învechit și marcat de tentația statului de a-și lasă portițe pentru a se răzgândi.

În Europa s-a învățat din greșelile trecutului și se încerca încurajarea PPA-urilor care nu produc distorsiunile în piață pe care CfD-urile le produc. Faptul că nu avem CfD în prezent e un avantaj, nu o problema.

Atunci când PPA-urile nu sunt suficiente pentru atingerea obiectivelor politice de decarbonare, trebuie CfD pe capacitate, nu pe producție cum vrem să facem noi.

Faptul că înțelegerile private de tip PPA au un preț confidențial, ajută piață și consumatorii pentru că distorsiunea generată de strike price-ul CfD-urilor nu există.

Un număr important de investiții în fotovoltaic sunt proiectate, în prezent, pe o direcție de orientare care maximizează producția dimineață și sunt gândite cu baterii care să preia din fluxul mare de producție la prânz. Acest trend important și sănătos în energia fotovoltaică va fi perturbat de intervenția statului cu un CfD care recompensează producția totală și care va pune o presiune imensă pe funcționarea în siguranță a sistemului. Statul nu încurajează că mentenanță să fie făcută în orele de vârf de producție când ar fi normal, ci dimineață când consumatorii ar avea, de fapt, nevoie de producție.

Din inerție sau din motive care îmi scapă mergem către un sistem al risipei care ne va marca mulți ani de acum încolo. Trei miliarde euro ar putea să nu fie suficienți pentru CfD. Folosiți mai eficient că o prima pe capacitate instalată în zone de interes pentru siguranță sistemului ar putea aduce mai multă energie regenerabilă decât își propune schemă CfD, fără că piață să fie distorsionată.

Momentul pentru CfD cu prețuri la energie semnificativ peste media anilor 2019-2020 când am decis să facem CfD, nu e potrivit. Prețul de plecare al licitației pare o invitație la risipă. Statul semnalizează că e dispus să plătească 91 euro/MWh când în piață se încheie PPA-uri la prețuri mult mai mici. Sustenabilitate unei scheme este dată și de corectitudinea ei. Prețurile acestei scheme vor va avea un impact indirect asupra întregii piețe.

Orice intervenție a statului trebuie bine gândită și calibrată. Vedem ce efecte în piață produce EU ETS și schemă făcută în grabă cu certificatele verzi care a umplut curțile internaționale de arbitraj.

Să învățăm din propriile noastre greșeli și să nu le mai repetăm. Să ne gândim la interesul public al României în care dezbaterea publică are rolul de a ajută”, a spus Nicolescu.

Ministru Energiei, Sebastian Burduja, declară:

„Hotărârea de guvern de astăzi este rezultatul a peste doi ani de muncă, inclusiv negocieri și calcule extrem de complexe, cu implicarea BERD, BEI, Comisia Europeană, Transelectrica, OPCOM, ANRE și echipa de experți a ministerului energiei. Le mulțumesc tuturor pentru efort. România va avea de astăzi cadrul pentru un instrument esențial în susținerea investițiilor în sectorul energetic. Contractele pentru diferență sunt utilizate cu succes în toate economiile avansate, pentru că ele oferă un cadru de investiții predictibil, transparent și competitiv. Mai mult, prin efortul comun al echipelor implicate, România devine prima țară din UE care reușește să acceseze bani din Fondul pentru Modernizare pentru a susține schema contractelor pentru diferență, o sumă record de 3 miliarde de euro. Ne dorim o primă licitație de succes pentru primele contracte pentru diferență: 1000MW capacități de producție a energiei solare, respectiv 1000MW pentru energie eoliană. Toate procedurile se vor desfășura în perioada mai-august a.c., cu semnarea contractelor – jalon în PNRR – prognozată pentru septembrie 2024. Împreună cu instituțiile abilitate, ministerul energiei va fi atent să existe proceduri pe deplin transparente și competitive, pentru a rezulta cel mai bun preț, proiecte solide și o tranziție verde accelerată a României”.

Probleme cu CfD convențional

Într-o analiză științifică publicată în urmă cu câteva zile de trei reputați experți europeni în piețe de energie, Ingmar Schlecht, Christoph Maurer și Lion Hirth se arată că există trei probleme cu contractele pentru diferențe (CfD) convenționale: stimulente de tip „produce și uită”, distorsiuni pe piețele intraday și de echilibrare și faptul că riscurile de volum rămân neacoperite.

CfD-ul convențional oferă un simplu stimulent generatorului: maximizați producția. Deoarece veniturile pe toate orele de producție sunt egale cu prețul fix, nu există niciun stimulent pentru generator de a maximiza valoarea producției în loc de cantitatea de electricitate produsă. În special, stimulentul de a crește producția în perioadele cu prețuri ridicate (scazitate) nu este mai mare decât în perioadele cu prețuri mai mici. Nu există stimulente pentru a programa mentenanța când cererea este redusă, a reduce producția în perioadele cu prețuri negative (abundență) sau a investi în centrale electrice care obțin prețuri de piață peste medie (centrale flexibile sau prietenoase cu sistemul) dacă acestea vin la costul unei producții totale mai mici. Aceasta are mai multe consecințe adverse:

• Alegeri de investiții: Atunci când vând pe piața spot, investitorii în energie eoliană și solară pot maximiza veniturile, dar nu și producția de electricitate, investind în ceea ce uneori se numește „energii regenerabile prietenoase cu sistemul” – turbine eoliene cu turnuri mai înalte și rotoruri mai mari care produc electricitate mai continuu, panouri solare orientate spre vest cu factori de capacitate mai mari sau panouri solare orientate spre vest care contribuie mai mult la satisfacerea cererii crescute în timpul după-amiezilor târzii. CfD-ul convențional descurajează astfel designurile de centrale prietenoase cu sistemul, deoarece acestea vin de obicei cu o producție totală mai mică și, prin urmare, cu venituri totale mai mici. Pentru centralele hidroelectrice și termice, stimulul de a maximiza pur și simplu producția duce la optimizarea centralelor pentru operațiuni de încărcare de bază, dar fără flexibilitate, inclusiv capacități de urmărire a sarcinii, rate de creștere și eficiență la sarcini parțiale.

• Alegeri de modernizare și repunere în funcțiune: Investițiile nu sunt doar decizii punctuale. Investițiile în mentenanță, modernizare și repunere în funcțiune sunt decise pe parcursul duratei de viață a unui activ. CfD-urile convenționale distorsionează adesea astfel de alegeri deoarece reduc variația prețului spot, semnalul de bază al scarcității piețelor de energie. Acest lucru înseamnă că, sub astfel de contracte, într-o criză energetică, ar fi investit prea puțin în mentenanță și modernizare. Cu toate acestea, în timpul unei supraproductii, ar fi investit prea mult doar pentru a se agăța de un contract vechi. Același lucru se aplică și modernizării turbinelor eoliene, adică înlocuirea celor vechi, mai puțin productive, cu modele noi, mai mari. Deoarece CfD-urile convenționale se încheie când activele expirează, o turbină eoliană veche ar putea să nu fie înlocuită cu una mai nouă și mai productivă pentru a menține plățile contractului vechi.

• Programarea mentenanței: Sub CfD-urile convenționale, generatorii nu au niciun stimulent să programeze mentenanța în perioadele de cerere scăzută. Generatoarele de energie nucleară pot programa mentenanța atunci când echipele de inginerie sunt mai ieftine, ceea ce se întâmplă adesea iarna. Sursele de energie regenerabilă intermitente, în care costurile de dezechilibru sunt corelate cu prețurile spot, sunt stimulate să programeze mentenanța atunci când prețurile spot sunt cele mai mari pentru a evita costurile ridicate de dezechilibru – ceea ce este opusul a ceea ce ar trebui să facă.

• Desfășurare: Sub CfD-ul convențional, generatorii nu au un stimulent special să crească producția în orele cu prețuri ridicate și niciun stimulent să o reducă atunci când prețurile sunt sub costurile lor de producție. Centralele eoliene, solare și nucleare ar trebui să își restricționeze producția ori de câte ori prețurile scad sub costurile lor variabile, dar sub CfD-ul convențional continuă să producă – chiar și atunci când prețurile devin negative. Această distorsiune este chiar mai dăunătoare pentru tehnologiile cu costuri variabile mai mari și/sau dacă aceste costuri se schimbă în timp. Aceasta include toate centralele electrice termice (inclusiv cele de hidrogen și nucleare1), hidrocentralele de rezervoare și centralele de stocare, pentru care CfD-ul convențional este în mod deosebit nepotrivit. Generatoarele flexibile trebuie să urmeze prețurile pentru a avea sens economic. Oferirea unui stimulent pentru a genera electricitate în mod continuu ar distruge valoarea lor economică ca un activ flexibil. Astfel de distorsiuni tind să devină mai dăunătoare dacă CfD-urile se aplică unor proporții mai mari ale pieței.

Unele (dar nu toate) problemele „produce-and-forget” ale CfD-ului convențional sunt rezolvate în specificațiile mai avansate ale CfD-urilor care au fost propuse sau implementate în ultimii ani, în special perioadele de referință lunare sau anuale, așa cum se discută în secțiunea următoare. Cu toate acestea, acestea rezolvă doar parțial stimulentele nealiniate, reduc calitatea protecției împotriva riscurilor și vin cu propriile lor probleme.

A doua problemă cu CfD-urile convenționale este distorsiunea piețelor intraday și de echilibrare. Acest lucru se datorează faptului că prețul pentru ziua următoare este folosit ca bază a contractului. După ce acea licitație s-a finalizat, prețul plății CfD orar este fix și cunoscut generatorului. De atunci înainte, aceasta constituie un cost oportunitate și va fi prețuită ca orice altă componentă a costului variabil. Acest lucru are consecințe pentru etapele ulterioare ale pieței, piețele intraday și de echilibrare. Efectul are semne diferite în orele cu prețuri mari și în cele cu prețuri mici:

• În timpul orelor cu prețuri mari, obligația de plată funcționează ca un impozit. Dacă, să zicem, prețul fix este de 80 de euro/MWh, iar prețul pentru ziua următoare este de 200 de euro/MWh, generatorii trebuie să plătească 120 de euro/MWh pentru fiecare MWh produs în acea oră. Dacă prețul intraday sau de dezechilibru scade la 119 euro/MWh, este rațional pentru generatori să restricționeze producția pentru a evita plata și să cumpere energia pe care au vândut-o anterior pe piața intraday. Acest lucru implică risipa de energie cu costuri (și emisii de carbon) reduse și o presiune în creștere asupra prețurilor intraday, pe care tranzacțiile de arbitraj le vor transmite înapoi la prețurile pentru ziua următoare.

• Efectul opus apare în orele cu prețuri mici, când guvernele fac plăți către generatori. Aici, plata funcționează ca o subvenție, iar proprietarii de centrale o deduc din licitațiile lor optime intraday. Acest lucru înseamnă că licitează în mod ineficient pe piețele intraday sub costurile lor variabile proprii, chiar și la prețuri negative. În acest fel, CfD-urile pun presiune în jos asupra prețurilor deja mici.

Această problemă ar putea fi abordată folosind prețuri în timp real (de echilibrare) ca bază în loc de prețurile pentru ziua următoare. Cu toate acestea, acest lucru ar face ca generatorii aversi la riscuri să își verse întreaga producție în dezechilibrul sistemului în timp real în loc să își dezvăluie generarea disponibilă la etapa pentru ziua următoare, compromițând securitatea operațională a sistemului.

A treia deficiență a CfD-urilor convenționale este că, în timp ce ele acoperă într-o măsură considerabilă riscul de preț, riscul de volum rămâne neacoperit, de exemplu, din cauza variațiilor în vitezele vântului între ani. La urma urmei, este venitul și nu prețul care determină fluxul de numerar. Pentru a agrava lucrurile, CfD-urile reduc o protecție naturală care este altfel implicită în piețele de energie: atunci când vând pe piețele spot, corelația negativă între prețuri și disponibilitatea vântului atenuează riscul de volum – anii cu puțin vânt tind să aibă prețuri mai mari. Într-un context CfD, un an cu puțin vânt vine cu venituri mai scăzute, deoarece prețurile peste medie nu echilibrează volumul mai mic. O protecție mai completă ar ține cont și de riscul de volum.

Ce spun ”regenerabilii”

Asociația „Romanian Photovoltaic Industry Association” (RPIA) și Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA), reprezentând producători, dezvoltatori și prestatori de servicii și echipamente din sectorul energiei regenerabile, cu o putere totală instalată de peste 5 GW, salută lansarea Contractelor pentru Diferență (CfD), singurul mecanism de sprijin care, conceput și implementat în concordanță cu reglementările europene, protejează atât consumatorii finali, cât și investitorii de volatilitatea pieței, arată un comunicat de presă comun pe care vi-l prezentăm integral în continuare.

Sectorul energetic național și cel european trec printr-o transformare accelerată ca urmare a crizei energetice ocazionate de pandemia de COVID-19 și de invazia Rusiei în Ucraina, care a condus la o creștere fulminantă a prețurilor și a determinat o reorientare către tehnologiile curate.  În acest nou context strategic, în care asigurarea implementării rapide și eficiente a surselor regenerabile a devenit prioritară, sunt necesare politici, măsuri și mecanisme care să susțină obiectivele de tranziție.

CfD-urile au un rol esențial în atingerea acestor ținte, ca urmare a faptului că protejează consumatorii și investitorii de volatilitatea economică și politică, reducând astfel costul capitalului și stimulând investițiile datorită stabilității veniturilor pe termen lung. Pentru România, o piață cu un potențial incontestabil, dar cu un cadru de reglementare impredictibil, acest mecanism este esențial pentru a crește gradul de încredere al tuturor actorilor implicați.

În contextul noului obiectiv european privitor la energia din surse regenerabile (SRE), de 42,5%, care pentru țara noastră ar înseamnă o creștere a ponderii SRE la peste 40% (11,1 GW fotovoltaic și 11,4 GW eolian), cei 5 GW în proiecte fotovoltaice și eoliene CfD contribuie substanțial la atingerea țintelor naționale. Pe lângă impactul direct asupra mixului energetic, susținerea dezvoltării tehnologiilor curate are beneficii socio-economice considerabile, dat fiind că fiecare 1 euro investit aduce un aport la economie de 1,3 euro, iar fiecare 1 milion de euro creează 6,1 locuri de muncă. În acest sens, pentru România, mecanismul CfD susține atingerea țintelor privind energia SRE, stimulează investițiile și crește gradul de atractivitate al pieței, protejând concomitent consumatorul final.