Macron: Rusia vrea să perturbe Jocurile Olimpice de la Paris
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat că Rusia se foloseşte de dezinformare pentru a perturba Jocurile Olimpice de la Paris.
Macron a făcut această declarație în fața jurnaliștilor prezenți la inaugurarea unui centru de înot, construit pentru a găzdui competiţiile olimpice: ”Dezinformarea face parte din arsenalul Rusiei – şi nu trebuie decât să vă uitaţi cum relatările false confecţionate zilnic de Moscova pretind că francezii nu sunt capabili sa îşi ducă treaba la bun sfârşit”, a precizat Emmanuel Macron.
Preşedintele francez este convins că Moscova are în vedere Franţa în mod special de când Parisul a adoptat o poziţie mai dură faţă de Rusia, în urmă cu câteva luni. Întrebat despre ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice în luna iulie, care va avea loc pe râul Sena şi despre care experţii avertizează că ar putea fi cu mult mai vulnerabilă la atacuri teroriste, preşedintele Macron a declarat că nu există planuri de modificare a ceremoniei, dar, dacă apar ameninţări teroriste, există scenarii de rezervă.
În ultimul timp, Macron a devenit ținta propagandei rusești din cauza atitudinii sale din ce în ce mai ostile față de regimul lui Vladimir Putin. Președintele francez atacă în termeni duri războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Într-o declarație, Macron a avansat ideea că nu exclude opțiunea trimiterii de trupe terestre franceze pe teritoriul ucrainean care să lupte alături de forțele militare ale Kievului.
Rusia suspectează serviciile secrete franceze că ar fi fost implicate în atacul terorist recent asupra unei săli de concerte Crocus din Moscova, revendicat de extremiștii grupării Stat Islamic: „Este ridicol să spui că Franța este în spatele lui, că ucrainenii sunt în spatele lui. Nu are sens. Nu corespunde realității, este o manipulare a informațiilor care face parte din arsenalul de război al Rusiei„, a subliniat Macron.