Prognoza meteo pe luna februarie: Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pe următoarele patru săptămâni. Meteorologii anunță temperaturi mai mari decât cele obișnuite pentru această perioadă.
Vremea în perioada 8 – 15 februarie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în toate regiunile, dar mai ales în extremitatea de sud a țării. Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea vestică a țării, dar mai ales în zonele montane din vest și nord, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Vremea în perioada 15 – 22 februarie
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Vremea în perioada 22 februarie – 1 martie
Temperaturile medii ale aerului vor fi în general mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, mai ales în nord-est. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, posibil ușor deficitar în regiunile nordice.
Vremea în perioada 1 – 8 martie
Mediile valorilor se vor situa ușor peste cele specifice acestei săptămâni, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.