Corupţie în stil mare la Consiliul Judeţean Arad – O familie a pus mâna pe 200 de contracte de achiziţii publice directe prin trei firme
Corupţie în stil mare la Consiliul Judeţean Arad, după ce peste 200 de contracte de achiziţii publice directe au ajuns pe mâna aceleiași familii prin intermediul a trei firme deținute de membrii acesteia.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au început urmărirea penală într-un dosar de corupţie la Consiliul Judeţean Arad, sesizându-se din oficiu în urma apariției unor informații în presa locală legat de modul în care CJ Arad a atribuit foarte multe contracte, fără respectarea dispozițiilor legale.
Presa locală a relatat despre faptul că trei societăţi comerciale care aparţin unei familii au reuşit, în şase ani, să obţină peste 200 de contracte de achiziţii publice directe de la CJ Arad.
”Ca urmare a informaţiilor cuprinse în articolul editorial din publicaţia Special Arad din data de 03.04.2024, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că, autoritatea contractantă Consiliul Judeţean Arad, prin instituţiile din subordine, ar fi atribuit mai multe contracte de achiziţii publice către diverse societăţi comerciale cu sediul în mun. Arad, fără a fi respectate dispoziţiile legale prevăzute în Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, într-un comunicat de presă, de vineri.
Astfel, cele trei societăţi comerciale au pus mâna, în perioada 2018-2024, de la instituţiile de cultură subordonate direct directorului Centrului Cultural Judeţean, care este şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, Ionel Bulbuc, pe mai mult de 200 de contracte de achiziţii publice directe (lucrări de construcții), fără organizarea unei licitaţii, în sumă de milioane de euro.
Cele trei societăţi, care au ca sediu declarat aceeaşi adresă, au obținut majoritatea lucrărilor de construcţii din ultimii cinci ani executate la Centrul Cultural Judeţean Arad, Biblioteca Judeţeană Arad, Complexul Muzeal Arad, Liceul Special ”Sfânta Maria”, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională.