Doctorul Cîrstoveanu, să-l clonăm pe dr. Cîrstoveanu
Să clonăm de la doctorul Cîrstoveanu modul de gândire, determinarea, implicarea, perfecționarea, conștientizarea, asumarea, toate aceste calități care pot face dintr-un om, un înger păzitor al pacienților, așa cum îi este renumele. Și este vorba despre pacienți speciali: copiii prematuri sau copiii născuți cu boli grave. Despre boli, viață și moarte, despre medici, malpraxis, la Dialogurile Puterii, cu medicul Cătălin Cîrstoveanu, șeful secţiei de Terapie Intensivă Nou-Născuţi de la Spitalul „Maria Sklodowska Curie” din București
O știre de presă care să prindă la public este aceea care prezintă un fapt negativ, de senzație. Noi ne-am propus să vorbim despre lucruri grave precum bolile nou-născuților, boli grave, despre viețile prematurilor marcate de boli și de moarte. Dar, dacă prezentăm lucrurile grave, ne-am luat obligația să aducem în prim-plan și soluțiile: medicină, cercetare, determinare, implicare, asumare, management spitalicesc, medici dedicați profesiei. Și dacă-i găsim, să le clonăm modul de funcționare.
Pentru exemplificare, câteva dintre intervențiile doctorului Cătălin Cîrstoveanu, recunoscut în terapia intensivă pentru nou-născuți:
- Am dus peste 600 de copii în străinătate ca să-i tratăm.
- Acum, România își asumă prematuritatea de la 24 de săptămâni în sus.
- Din fericire, 90% dintre prematuri care se internează la noi pleacă acasă. 10% dintre ei sunt cu probleme grave, incompatibile cu viața, alții pierd această bătălie și mai e o zonă unde suntem totalmente neputincioși.
- Cu cât sunt mai multi salvați, cu vârste mai mici, cu atât mai mulți copii cu probleme.
- Hiperglicemia maternă expune foarte grav fătul nostru și asta înseamnă risc major de malformații congenitale cardiace.
- Acum avem sistematic cancer la nou-născut.
- Dacă ne uităm pe harta țării noastre și ne uităm la indicatorii de mortalitate, o să vedeți că lucrurile sunt dezechilibrate. Ăsta este adevărul. Noi am avut un proiect împreună cu două asociații, Dăruiește aripi și Inima copiilor, la Constanța, pentru că era o secție care nu putea să facă față în zona aceasta. Văzând zona de mortalitate foarte mare în Dobrogea, nu aveau oamenii infrastructură, ne-am gândit și am făcut o clonă a secției noastre în acea zonă și de la opt paturi de reanimare, colegii noștri au 24 de paturi. O secție de trei ori mai mare, ca nu cumva să se întâmple vreodată să nu mai aibă locuri unde să-și pună copiii. Si ce să vezi, lucrurile s-au îmbunătățit foarte rapid. E vorba de accesul la un serviciu medical de calitate.
- Anumite locuri poate sunt un pic in urma tehnologic sau informațional. Lucrul acesta afectează, să spunem așa, procesul medical. Da, poți să ai infrastructura, dar practicile medicale, oarecum, sunt depășite și nu poți să faci față unor ani ca acestea, 2024. Se întâmplă și lucrul acesta, trebuie să recunoaștem. Știți cum ne povestea cineva în Danemarca? Dacă un medic greșește grav, statul spune Doamne, este foarte grav. Noi nu l-am educat pe colegul acesta al nostru. Este o altă viziune. La noi se caută medicii, ei sunt căutați pentru omor din culpă. Cam asta e diferența de opțiune.
La Dialogurile Puterii, de la ora 19.00, vă prezentăm un mod de gândire și de funcționare ce poate fi clonat în rândul medicilor buni din România, doctorul Cătălin Cîrstoveanu.