Marea Britanie impune noi condiții de călătorie. Devine obligatorie carantina la hotel
Regatul Unit al Marii Britanii a schimbat din nou condițiile de călătorie pentru cetățeni.
Persoanele care au călătorit în state roșii din punct de vedere epidemiologic vor fi obligate să stea în carantină la hotel. Până în prezent cetățenii își puteau alege locul de carantină.
Noile reguli intră în vigoare începând cu 15 februarie. Noua măsură îi vizează în primul rând pe cetăţenii britanici ce revin în Regatul Unit.
Pe lista roşie cu risc ridicat se află și Portugalia, Africa de Sud, precum și toate statele din America de Sud şi Emiratele Arabe Unite. (Angola, Argentina, Bolivia, Botswana, Brazil, Burundi, Cape Verde,Chile,Colombia, Democratic Republic of the Congo, Ecuador, Eswatini, French Guiana, Guyana, Lesotho, Malawi, Mauritius, Mozambique, Namibia, Panama, Paraguay, Peru, Portugal (including Madeira and the Azores), Rwanda, Seychelles, South Africa, Suriname, Tanzania, United Arab Emirates (UAE), Uruguay, Venezuela, Zambia, Zimbabwe).
Intrările dinspre ţările menționate erau deja interzise pentru persoanele care nu au reşedinţa în Regatul Unit.
Potrivit BBC și Agerpres, guvernul de la Londra a rezervat mii de camere de hotel. Este de aşteptat să fie rezervate hoteluri pentru carantină în apropierea aeroporturilor Heathrow, Gatwick, London City, Birmingham, Bristol, Manchester, Edinburgh, Glasgow şi Aberdeen.