Fermierii protestează împotriva sistemelor antigrindină. Specialiștii susțin că n-au dreptate

Publicat: 15 apr. 2024, 15:07, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în Agricultura , ? cititori
Exclusiv
Fermierii protestează împotriva sistemelor antigrindină. Specialiștii susțin că n-au dreptate

Mai mulți fermieri din județele Prahova, Vrancea, Iași și Vaslui au organizat astăzi demonstrații de protest în proximitatea punctelor de lansare a rachetelor antigrindină. Protestatarii susțin că utilizarea acestora a condus la scăderea cantităților de precipitații în regiunile lor.

Nemulțumirile unor fermieri legate de sistemele antigrindină sunt mai vechi. În mai multe rânduri ei și-au exprimat părerea că utilizarea acestora a micșorat cantitatea de precipitații din zonele unde sunt folosite.

Acest lucru a fost adus și la cunoștiința MADR. Într-o discuție de la sfârșitul anului trecut s-a pus chiar problema emiterii unui Ordin de Ministru care să reglementeze, mai riguros, frecvența și direcția de lansare a rachetelor cu efecte antigrindină. Până la ora actuală, însă, nu a fost emis nici un document în acest sens.

Pe de altă parte, utilizarea sistemelor antigrindină este foarte strict reglementată de actualele reglementări. Utilizarea lor se face doar în condiții strict prevăzute, sub coordonarea unui centru național și pe baza informațiilor primite de la Administrația Națională de Meteorologie. Mai mult decât atât: într-o întâlnire care a avut loc pe 20 martie, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a asigurat fermierii că rachetele nu vor fi folosite decât în condiții foarte clare și cu directa sa aprobare.

Astăzi,un număr destul de mare de fermieri care se consideră  impactați  de  efectele sistemului antigrindă au organizat proteste spontane în zonele punctelor de lansare a rachetelor. Acțiunile se desfășoară în județele Prahova,Vrancea, Buzău, Iași și Vaslui, unele dintre județele unde se află cele mai multe dintre sistemele de lansare a rachetelor.

Generalul Gheorghe Căunei: Fermierii pot sta liniștiți: sistemul nu afectează regimul pluviometric!

Adrian Mocanu, președintele Asociației fermierilor prahoveni, aflat la un protest în zona stației antigrindină de la Valea Călugărescă susține că rachetele lansate de aici alungă ploile. „De ani de zile, de când funcționează, ploile care vin dinspre nord nu mai cad. După ce trag, se limpezește cerul, iar norii dispar, inclusiv de pe radarul ANM”.

Generalul Gheorghe Căunei, directorul Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, a exălicat, în numeroase rânduri, că sistemul antigrindină nu poate, în nici un caz, reduce precipitațiile. Practic, ceea ce fac rachetele antigrindină este să creeze nuclee de condensare în norii care potențial produc grindina, astfel încât să îi „spargă” în alții care nu conțin bucăți mari de gheață. Astfel, grindina este transformată în ploaie. Există, într-adevăr, posibilitatea ca ploaia să cadă într-o altă zonă, dealtfel apropiată, de cea în care s-au aflat norii.

„Acest sistem este folosit de mulți ani, în mai multe țări avansate, precum Franța și SUA. Dealtfel, și noi am lucrat în implemantarea lui, cu specialiști din Franța, SUA, Bulgariași Germania. Așa cum am spus, în repetate rânduri, fermierii pot sta liniștiți: sistemul nu afectează regimul pluviometric!”, a spus generalul Căunei.

La rândul său, Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice, reputat cercetător, a spus că „este o prostie să susții că sistemele antigrindină provoacă secetă. Aceste sisteme sunt folosite de multă vreme în lume și nu există nici un fel de argumente științifice pentru a susține că ele alungă ploile!”.

Grindina este unul dintre fenomenele meteorologice care provoacă daune uriașe în agricultură. Sunt afectate, în special, vițe de vie, livezile, solariile, dar și culturile mari. În ultimii ani sume însemnate au fost cheltuite de MADR pentru acordarea de despăgubiri unor agricultori afectați de grindină.

Acum, alți fermieri protestează împotriva sistemelor de protecție antigrindină. Mai pricepe cineva, ceva?