Consiliul Concurenței e blocat! Se așteaptă decizia Parlamentului
Consiliul Concurenței nu mai poate aplica amenzi sau iniția investigații deoarece unor dintre membrii conducerii le-au expirat mandatele.
Plenul Consiliului Concurenței se confruntă cu un impas major, fiind în imposibilitatea de a aplica amenzi sau de a iniția investigații începând cu data de 6 aprilie. Situația a survenit după ce mandatele unor membri ai conducerii au expirat, iar absența lor a dus la lipsa cvorumului necesar pentru luarea unor decizii de acest gen, conform unei adrese trimise de Bogdan Chirițoiu, președintele autorității, către Parlament.
Adresa menționează că Plenul Parlamentului se va reuni luni, 22 aprilie, pentru a numi șapte noi membri în conducerea Consiliului Concurenței, în vederea deblocării situației.
Impasul a apărut în contextul adoptării Legii nr. 71/2024, care a majorat numărul membrilor Plenului de la 7 la 9 persoane. Legea a intrat în vigoare pe 15 aprilie, iar numirea noilor membri este esențială pentru restabilirea cvorumului necesar desfășurării activităților Consiliului Concurenței.
Bogdan Chirițoiu a explicat că, începând cu data de 6 aprilie, Consiliul nu mai dispune de cvorumul necesar pentru ședințele plenului sau ale comisiilor. Cu toate acestea, activitățile care nu necesită decizii plenare, precum opinii pe acte normative sau cereri de informații în investigații, continuă să se desfășoare normal, sub semnătura președintelui sau a funcționarului responsabil.
Într-o adresă către Camera Deputaților, Bogdan Chirițoiu a subliniat că Consiliul Concurenței riscă blocarea totală a activității, cu consecințe negative asupra derulării investigațiilor privind încălcarea normelor de concurență, acordarea ajutoarelor de stat, autorizarea investițiilor străine, avizarea proiectelor de acte normative și alte atribuții conferite autorității de concurență.
Cu doar doi membri rămași în Plenul Consiliului Concurenței care își exercită mandatele, Bogdan Chirițoiu și un vicepreședinte, președintele a solicitat Parlamentului să demareze procedura de numire a celor șase consilieri de concurență și a unui vicepreședinte.
În urma adresei lui Chirițoiu, Camera Deputaților a stabilit ca propunerile privind cei șapte noi membri ai Consiliului Concurenței să fie prezentate în Plenul comun luni, 22 aprilie, când se va da și votul de numire a acestora.